VIDEO: Sărbătoare în Cireșoaia – Liturghia de hram
Duminică, 25 iulie 2021, a fost celebrat hramul parohiei „Ss. Ioachim și Ana” din Cireșoaia. Sfânta Liturghie a început la ora 12:30. VEZI INREGISTRAREA VIDEO FOTO
Duminică, 25 iulie 2021, a fost celebrat hramul parohiei „Ss. Ioachim și Ana” din Cireșoaia. Sfânta Liturghie a început la ora 12:30. VEZI INREGISTRAREA VIDEO FOTO
Eroii nu mai au nevoi, Eroii ne mai au pe noi! Patrie, Pământul Strămoșesc, Jertfa supremă! Sunt cuvinte care nu se învață, sunt cuvinte care nu sunt explicate suficient în dicționare. Ele au fost cele care…
Pe 12 septembrie 2020, Primăria Slanic Moldova a organizat, în colaborare cu Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” şi Asociaţia Cultul Eroilor, festivitatea de comemorare a eroilor căzuţi în luptele date pe dealul Cireşoaia din timpul Primului…
După investirea Preasfințitului Iosif Păuleț ca Episcop al Diecezei de Iași la 6 august 2019, fapt care pe noi credincioșii din Cireșoaia ne-a bucurat foarte mult, iată că, după un an și trei săptămâni, la data…
În aceste vremuri grele, nu trebuie să ne depărtăm de tradiție și de sacralitate, dimpotrivă, trebuie să fim uniți și să ne sprijinim mai mult unii pe alții. Duminică, 26 iulie 2020, într-o atmosferă solemnă, credincioșii…
Sfântul Părinte papa Francisc l-a numit pe pr. Viorel Ababei misionar al milostivirii, prin decretul semnat la 2 aprilie 2020. Sfinţia Sa slujeşte actualmente ca poenitentiarius magnus (confesor extraordinar) la Episcopia Romano-Catolică de Iaşi. Decretul papal…
Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în acest an la Slănic Moldova, în Cimitirul Internațional al Eroilor. Au fost prezenți: Domnul Paul Cotîrleț, Subprefect al Județului Bacău, care a transmis mesajul Primului Ministru al…
Pe Dealul Cireșoaia, din orașul Slănic Moldova, a fost organizat, sâmbătă după-amiază, 14 septembrie, un ceremonial militar și religios, cu depunere de coroane de flori, la Ansamblul monumental ridicat pentru cinstirea memoriei ostașilor Regimentului 15 Infanterie…