O FAMILIE BINECUVÂNTATĂ – Episodul 7: Scrisori (2)



Bucuresti, 29 sept. 1967
Dragii mei,

„Singur, singur, singurel”… din sarbatoarea lui Cristos Rege 1963 si pana la 28 sept. 1967! Acestea sunt datele de cand nu v-am auzit glasul, dar nici nu v-am vazut macar o singura data scrisul! Eu am mai incercat de cateva ori sa sparg tacerea mormantala, dar mormantul a ramas tot mormant.

Cu toate acestea, sincer va asigur ca oaspetele vostru de aproape 16 ani incheiati, ospatat cu deliciosul gulas a lui Zinca, nu si-a uitat de gazdele sale in rugaciuni si la nici o liturghie. De altfel nu ma indoiesc ca prezenta mea a fost in continuu si in familia voastra. Tacerea insa a fost cam de prea lunga durata.

Tocmai pentru acest motiv, scrisoarea voastra cu ocazia numelui meu, mi-a fost o adevarata surpriza.
Va multumesc din toata inima pentru atentia ce mi-o pastrati, pentru frumoasele si crestinestele sentimente ce mi le-ati exprimat si mai cu seama pentru continutul marinimosului buchet spiritual. (este vorba de 10 rozarii recitate in familia Bertalan pentru pr. Ghiuzan. n.w.) Sf. Mihail primeasca prinosul vostru oferit pentru mine si sa-l inzeceasca, sa-l insuteasca asupra voastra tuturor. (…)

As dori mai multe vesti de la voi. Mi-e dor tare mult de toti si de fiecare. De la cucerirea Paradisului de catre ingereasca voastra copila, Anca, nu mai stiu nimic. Tuteni, Trotuseni si Targoveni vin foarte des pe la mine, dar despre Sf. Ana nu stiu nimic. (…) Va rog sa transmiteti salutari la toti credinciosii.

Din nou adresez multumirile mele, rugand pe atotputernicul D-zeu sa verse asupra voastra parinteasca Sa binecuvantare.

Pr. Mihai Ghiuzan

Focsani, 19.XII.1967
Scumpii mei,

Pr. P. Mares

Asadar Sfintele Sarbatori se apropie. Ele ne fac sa ne aducem aminte unii de altii unindu-ne in jurul ieslei Pruncului divin. Desi departe, totusi sunt cu dumneavoastra, desi voi face Craciunul in Muntii Vrancei la Vizantea totusi gandul si inima imi zboara spre Valea Slanicului unde cei scumpi serbeaza acelasi eveniment: Venirea Mantuitorului lumii.(…)

Primiti aceste salutari ce vi le adresez cu o inima sincera, asigurandu-va ca in Noaptea Sfanta voi cere in mod deosebit harul celui de sus asupra tuturor din casa d-voastra. Cred ca nu m-ati uitat inca. Imi pare rau ca nu v-am putut vedea pe toti in scurta vizita ce v-am facut-o, insa nu face nimic caci daca am vazut baza care sunt batranii cred ca am facut destul, pentru ca de aici au plecat toti.

Multe as avea de zis dar ma opresc aici. Cred ca toti sunteti sanatosi si bine dispusi. In anul nou care se apropie Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.

Va salut pe toti,
Laudat sa fie Isus!

Pr. P. Mares

Barticesti, 27.VII
Mult stimatii si preaiubitii mei,

pr. Mihai Rotaru

Se implinesc doua luni de la instalarea mea ca paroh in satul Barticesti. Daca pana in prezent nu v-am scris, asta nu inseamna ca v-am uitat. Din contra, sunteti din ce in ce mai prezenti in inima si preocuparile mele.

Ieri a fost Sfanta Ana! Mintea si dorul meu au colindat satul Biserica din casa in casa, au stat de vorba cu batranii si copiii, s-au furisat in biserica de piatra intotdeauna plina, au urcat altarul, au tinut liturghia, au luat cuvantul catre poporul cel atat de bun si respectuos fata de preoti, au intrat in confesional ca la vinerea intaia sau saptamana mare si apoi ingenunchind in fata Bunului Isus din Taina Altarului au parasit biserica, impingand cu greu usa de la iesirea spre casa, intotdeauna sprijinita de o roata grea de fier. Ochii gandului s-au oprit asupra casei dascalesti pe cat de mare pe atat de mica, peticita cu carton si scanduri pe alocuri ca sa nu intre ploaia.

Inainte de a intra in curte, pe scarile inalte de piatra, am vazut o doamna voinica, chip de mama buna, care coborand cu evlavie s-a apropiat de mine cerandu-mi mana sa o sarute si spunand raspicat si cu voce groasa: „laudat sa fie Isus”. Ca intotdeauna avea zambetul pe buze si ochii inlacrimati, fie de bucurie, fie de vreun mare necaz in familie. Raspunzand la salut, iar mi-a trecut prin minte, ca si altadata, ca eu ar trebui sa-i sarut mana ca unei adevarate mame eroine, care crescandu-si prin jertfe si grija cele 11 odrasle in frica lui Dumnezeu, merita aceasta atentie. M-am retinut insa, cautand sa ma incadrez in regulile de convenienta sociala.

Usa dubla era larg deschisa, iar in camera preotilor, acelasi mobilier: un pat, un dulap, o oglinda mare, masa si scaune, icoane, etc… In casa liniste mare… a venit parintele… dar rasul meu sanatos ca si al doamnei, precum si conversatia la nivel inalt (adica cu voce tare) faceau zgomot mai mare decat ar fi vorbit toti in casa. In cateva minute ne-am comunicat tot ce aveam pe inima.

Intr-un tarziu se aud pasi grei si mari urcand scarile si mergand pe prispa. Vine cineva! Nu se opreste in fata usii, trece de coltul casei si prin geam vad o figura putin adusa de spate, purtand straie nemtesti si pe cap o sapca de meserias… „E Carol, spune doamna. Vine de la casa de sus”. Intra intai in bucatarie, afla de sosirea mea, si apoi, formalizandu-si tinuta, intra solemn la noi avand chipul scaldat in multumire si bucurie. Cu voce tare, sporeste larma noastra spunand: „Bine ai venit, parinte!”, iar eu din toata inima ii raspund: „Sa traiti, d-le Dascal!”

Slujitor vrednic al bisericii, om incercat, trecut prin multe, parinte autoritar, stiind sa tina ordine intr-o armata de copii ce-l inconjoara, D-l Bertalan ramane intotdeauna acelasi om rabdator, saritor, cu inima calda, prietenos si peste toate al lui Dumnezeu.

Intre asemenea oameni ma simt ca si acasa, nu am frica, nici jena, nici retinere… Familie binecuvantata

Pr. Mihai Rotaru

(Sfarsit)

un serial de MB


episodul 1 | episodul 2 | episodul 3 | episodul 4 | episodul 5 | episodul 6 | episodul 7

Leave a comment

Your email address will not be published.


*