O FAMILIE BINECUVÂNTATĂ – Episodul 2: Mamaia



Alaturi de domnul dascal a fost mereu doamna dascalita. Stalpi de nadejde unul pentru celalat ca sa poata razbi prin greutatile vietii. 55 de ani la bine si la rau.

Familia Carol Bertalan in anul 1934

Mamaia se numea Zinca. Un nume care nu figura in calendar. Asa ca, neavand un patron cerea ocrotirea Sfintei Zita ori a Tuturor Sfintilor. Dar numele care i-ar fi placut sa-l poarte era cel al Sfintei Fecioare Maria, de la ea cerea mereu ajutor si credea cu tarie ca e sub obladuirea Mamei Ceresti.

Doamna dascalita era o femeie atragatoare (placuta) cu ochi caprui, par negru si bujori in obraji. Nu prea inalta dar cu o prestanta care te obliga sa o respecti. Parea ca o regina fara sa fie aroganta. O caracterizau modestia, blandetea si intelegerea. Cu bunatate fara margini trata pe oricine indiferent de starea sociala. Saracii o asteptau de sarbatori sa vina la ei cu cateva daruri dar mai ales cu vorbe bune ca sa le aline suferinta, iar pe langa copiii ei avea mereu cate o fata sau un baiat sa ajute in gospodarie pentru o bucata de paine.

Desigur, era greu de intretinut o familie asa de numeroasa. In timpul foametei din anii de dupa razboi, mamaia nu s-a sfiit sa ia desaga in spate cu pietre de ascutit coasa si sa plece ca alti necajiti prin Ardeal pentru o traista de malai ca sa aiba ce manca copiii.

Gospodina priceputa, mamaia facea niste mancaruri cum numai dansa putea sa faca. Cum preotii veneau din parohia Tg. Trotus, nu odata au degustat bunatatile gatite, fiecare avand o mancare preferata. La masa lor au mancat si episcopi. Il amintim pe Preasfintitul Petru Plesca, Ep. Ioan Duma despre care se spunea ca avea domiciliu fortat in Tg. Trotus, sau Anton Durcovici (Dumnezeu sa-i odihneasca in pace), cel din urma venise in 1948 sa administreze Sfantul Mir in parohia Sf. Ana.

Ep. Petru Plesca in mijlocul ciresoienilor

Pr. Anton Bisoc aminteste intr-un articol din almanahul „Presa Buna” din anul 1993 cum „intr-un sat de prin partile Bacaului, dupa terminarea ceremoniilor conferirii Sfantului Mir, corul bisericii locale printre altele i-a cantat:

Foaie verde, foaie lata / Unde mergi si ne lasi tata?
Si nimic nu ne mai spui / De mai vii, mai vii?

Episcopul Anton Durcovici a ascultat ganditor aceasta doina si a cerut sa i se repete inca o data. Ceea ce nu scrie pr. Bisoc e ca satul se numea Biserica, acum Ciresoaia, iar Prea Sfintia Sa a lasat cadou bisericii alba pe care o purta in acea zi, acum fiind expusa in Iasi.

Ep. Anton Durcovici

Intr-o perioada cand nu se gaseau iconite, fotografia alb-negru a Ep. Anton Durcovici era la loc de cinste in fiecare casa. Credem cu tarie ca de undeva de sus ne ocroteste si ne rugam sa ajunga in randul sfintilor cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

Despre Preasfintitul Anton Durcovici, despre pr. Mihai Rotaru si alti multi preoti ce umplura inchisorile comuniste se vorbea in soapta in familia Bertalan. Tot la gura sobei auzeai de ninsorile de altadata, de magia colindelor dar mai ales de spiritul divin al Craciunului si nasterea pruncului din Betleem.

 


episodul 1 | episodul 2 | episodul 3 | episodul 4 | episodul 5 | episodul 6 | episodul 7

Leave a comment

Your email address will not be published.


*