ss Ioachim si Ana

Sărbătoarea hramului Parohiei noastre

Duminică, 30 iulie 2023, a avut loc Sfânta Liturghie a hramului în Parohia „Ss. Ioachim și Ana” din Cireșoaia, prezidată de pr. Viorel Ababei, alături de care au fost alți nouă preoți. Părintele predicator a fost…



Două icoane noi în biserica noastră

Duminică, 28 februarie 2021, după Sf. Liturghie de la ora 11:00, au fost sfințite două basorielefuri ce-i înfățișează pe patronii comunității noastre, Ss. Ioachim și Ana, dispuse pe pereții laterali din holul bisericii. La acest eveniment…


Ss. Ioachim și Ana – Ocrotitorii Cireșoaiei

În aceste vremuri grele, nu trebuie să ne depărtăm de tradiție și de sacralitate, dimpotrivă, trebuie să fim uniți și să ne sprijinim mai mult unii pe alții. Duminică, 26 iulie 2020, într-o atmosferă solemnă, credincioșii…


Hram la Cireșoaia – ziua bunicilor noștri spirituali

Duminică, 28 iulie 2019, întreaga suflare cireșoiană a sărbătorit cu mare bucurie hramul bisericii, ce-i are ca păzitori pe Ss. Ioachim și Ana. Sub un soare dogoritor, credincioșii din Cireșoaia au umplut curtea bisericii pentru a…