Un preot italian afirma următoarele: „Virtuoşii merg, înţelepţii aleargă, numai îndrăgostiţii zboară”. (Ermes M. Ronchi)
Parohia este comunitatea celor care stau în bănci umăr la umăr, mână-n mână sau inimă la inimă? Să primim răspunsul lui Petru. La ultima cină, în acelaşi moment în care Isus anunţă trădarea lui Petru, îi spune apostolului deranjat: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi”.
Aceasta este sarcina lui Petru până la întoarcerea lui Isus: să confirme credinţa fraţilor, din porunca lui Isus. Isus vrea ca ucenicii săi să fie o comunitate: adică persoane care trăiesc în unitate, în comuniune. Comuniunea este, de fapt, miracolul capabil să trezească credinţa în cel care priveşte: un miracol care depinde de noi. Rămâne proverbială remarca primilor observatori ce îi analizau pe creștini și spuneau: „priviți-i cât de mult se iubesc!”
Isus subliniază: „Ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”.
Petru, pescarul – papa şi urmaşii săi, sunt în Biserică apelul la unitate şi comuniune și totodată la slujirea unităţii și a comuniunii.
Cât este nevoie astăzi de acest lucru!
Concurenţa, carierismul, etalarea, disputele, înţepăturile (roade ale orgoliului) ar putea să intre în Biserică şi să strice comuniunea.
Petru ne aminteşte că Dumnezeu îşi doreşte ca să fim uniţi în credinţă: nimeni nu poate să-şi facă religia în felul său, să interpreteze Evanghelia după placul său.
Petru ne aminteşte că noi trebuie să fim uniţi în iubire, pentru că fără iubire credinţa nu poate să salveze. Şi noi avem datoria iubirii şi faţă de Papa: avem datoria să-l iubim. Petru ne amintește că noi trebuie să fim instrumente ale comuniunii în comunitate, în societate și în Biserică. De fiecare dată când lucrăm pentru comuniune și unitate, noi lucrăm împreună cu Dumnezeu și atunci când faptele noastre dezbină, învrăjbesc, separă, izolează, marginalizează sau formează bisericuțe, noi nu mai lucrăm cu Dumnezeu, ci cu duhul cel rău-dezbinătorul.
Un poet brazilian scria: „Chiar dacă aş vorbi limbile tuturor triburilor existente şi chiar a popoarelor dispărute de pe pământ şi din amintiri, dacă nu am iubire sunt un trombon de tablă rece sau un computer fără curent. Chiar dacă aş împărţi toţi papucii mei şi alimentele pentru ca să salvez poporul desculţ şi subnutrit, dacă nu am iubire sunt unul dintre mulţii cobai revoluţionari: unul care prinde fluturi sau un poet visător” (Paulo Suess).
Cu ajutorul lui Petru am aflat răspunsul: parohia nu este comunitatea celor care stău în banci umăr la umăr, sau mână-n mână, ci a celor care trăiesc în comuniunea inimilor formând o adevărată comunitate în unitate.
pr. Ștefan Ciubotaru