Parohia ”Sf. Ana” Cireșoaia: Administrarea sfântului Mir


Parcurgând o perioadă intensă de pregătire și formare a trăirii credinţei creştine cuprinsă în Catehismul Bisericii Catolice, sub îndrumarea părintelui paroh Marian Dascălu, părintele vicar Marius Adam, Sora Cristina Farțade, Sora Cristina Dancă, prof. de religie Daniela Mititelu, duminică, 1 iuie 2018, 130 de copii, adolescenţi şi tineri, din Parohia „Sfânta Ana” Cireșoaia, cartier al orașului Slănic Moldova, au primit sacramentul sfântului Mir.

După ce părintele paroh, împreună cu preoţii prezenţi la sărbătoare, candidaţii la sfântul Mir şi întreaga comunitate parohială i-au întâmpinat cu bucurie pe Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, însoțit de Fiul satului, părintele Viorel Ababei, a urmat celebrarea euharistică prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel.

La cuvântul de învăţătură Excelenţa Sa a subliniat importanţa semnificativă a sacramentului sfântului Mir, care îi transformă pe cei ce-l primesc în mărturisitori fideli şi autentici ai credinţei creştine. Totodată a evidenţiat şi faptul că precum Preacurata Fecioară Maria împreună cu apostolii care erau adunaţi în cenacol l-au primit pe Duhul Sfânt, la fel peste cei adunaţi într-un cuget în biserica parohială din Cireșoaia, Duhul Sfânt coboară cu cele şapte darurile ale sale. Nu au lipsit desigur nici întrebările adresate de către Preasfinţitul candidaţilor, care au răspuns cu promptitudine şi certitudine.

La sfârşitul sfintei Liturghii, care a fost animată de către candidaţii la sacramentul sfântului Mir împreună cu corul parohiei, au fost adresate mulţumirile de către reprezentantul miruiţilor. Astfel comunitatea noastră s-a îmbogățit cu 130 de creștini mărturisitori maturi în credință. Muțumim Duhului Sfânt care a făcut ca această mare sărbătoare să fie cu soare și vreme bună.