Cireșoaia – Ultima Luptă



Centenarul luptelor de la Coșna și Cireșoaia (1917-2017)

26 iul/8 aug. – 29 aug./11 sept. 1917*

La 26 iulie/8 august 1917, după lupte îndârjite, duse în sectorul Slănic, dușmanul a reușit să cucerească vârful Pravila. Pentru forțele noastre din această zonă situația devenise critică. Principalele forme de teren pe care se sprijinea apărarea regimentelor din eșalonul întâi al diviziilor 7 și 6 infanterie (Ungureanu, Pravila, Bălcuța, Manașcu) fuseseră cucerite de inamic.

Generalul Arthur Văitoianu, a condus ultimul atac al trupelor române din zona Cireșoaia, epilogul Războiului de Întregire Națională (sept. 1917)

Unitățile germane (Divizia 117 Infanterie), și austro-ungare (Divizia 71 Infanterie) înaintau, spre ultimul șir de înălțimi ce le despărțeau de Târgu Ocna (Coșna și Cireșoaia), la nord, și de cele de la sud de Valea Oituzului, care, odată cucerite, le-ar fi permis o debușare ușoară spre Onești și ar fi periclitat în mod grav stabilitatea forțelor noastre în zona Mărășești.

S-au amenajat în grabă puncte de rezistență pe dealurile Năneasa, Cireșoaia, Matiușca, Muncelu, Leșunțu și Chioșurile. Ofensiva inamică avansa greu pentru că după cum afirma chiar arhiducele Joseph August de Austria „românii opun pretutindeni o rezistență foarte dârză și cedează terenul numai pas cu pas și adeseori se apără cu contraatacuri foarte puternice”.

În ziua de 29 iulie/11 august s-a ajuns la o situație extrem de grea și încordată la aripa dreaptă a Armatei 2 române. Inamicul a reluat cu putere ofensiva pe întregul front al Diviziei 7 Infanterie. Diviziile 70 Infanterie și 7 Cavalerie austro-ungare au reușit să scoată din pozițiile de apărare unitățile de la flancul drept al diviziei române și să cucerească vârful Cireșoaia, amenințând să taie legătura trupelor noastre cu trupele ruse vecine din dreapta. Pe timpul desfășurării acestei acțiuni, Regimentul 15 Infanterie Războieni a opus o rezistență eroică pe dealul Cireșoaia, unul dintre stâlpii apărării române. S-a distins în aceste lupte Batalionul 1, din rândul căruia a căzut și plutonierul Nicolae Șerban. Fiind atacată puternic frontal și supusă unui bombardament nimicitor de artilerie, învăluită pe la flancul stâng, unitatea a fost silită să se replieze în Valea Trotușului.

Trupe austro-ungare ocupând vârful Pravila, iar de aici următoarea lor țintă, vârful Cireșoaia (772 m)

Spre seara zilei de 11 august, după trei ore de rezistență îndârjită, detașamentele noatre încep să se retragă. O parte dintre ele ajung pe partea dreaptă a Trotușului. Regimentul 27 Infanterie este în Bogata; un detașament este pe Măgura; un alt detașament se găsea pe malul stâng al Trotușului, la sud de Poieni. Patrulele inamice au ajuns până la vest de Poieni și Mosoare.

Maiorul Virgil Bădulescu, comandantul Batalionului Vânătorilor de Munte, acoperiți de glorie la Cireșoaia și Coșna (august 1917)

Batalionul de Vânători de Munte, comandat de maiorul Virgil Bădulescu, sosit de la Târgu Neamț, găsește în zona dealul Brăteștilor o călăuză în persoana lui Elisei Ursac, un cioban în vârstă de 66 de ani, din Poieni, care se oferă să-i ducă până sub Cireșoaia fără ca inamicul să prindă de veste. Traseul urmat a fost prin Vâlcele, Cucuieți, prin spatele Drăcoaiei, Bogata, spre vârful Titirezu.

În ziua de 30 iulie/12 august, la ora 16, unitățile Diviziei 7 Infanterie și Batalionul de Vânători de Munte, în cooperare cu Regimentul 196 rus, au primit ordin să contraatace și să recucerească muntele Cireșoaia (cota 772). Batalioanele Regimentului 27 Infanterie au urcat în grabă pantele nord-estice ale dealului Vrânceanu, în timp ce vânătorii de munte, având în stânga batalionul din Regimentul 15 Infanterie, au înaintat pe muntele Măgura spre Cireșoaia, sprijiniți de focul bateriilor de artilerie din pozițiile de pe celălalt mal al Trotușului. Desfășurându-se din mișcare pentru asalt, vânătorii de munte și infanteriștii cu baionetele la arme au zdrobit rezistențele inamicului și, la căderea serii, pozițiile de pe Vrânceanu, Măgura, Grohotișului, inclusiv Cireșoaia se găseau sub controlul trupelor române.

Luptele purtate de trupele române pentru cucerirea înălțimilor Cireșoaia și Coșna (27 aug./9 sept.-29 aug/11 sept. 1917). Redesenată după harta din „Istoria militară a poporului român”, vl. V.

Elisei Ursac, călăuza Batalionului de Vânători de Munte, în atacul asupra vârfului Cireșoaia (cota 772)

Unitățile Diviziei 70 Infanterie fuseseră obligate să se retragă în dezordine. Câteva sute de ofițeri și soldați din tabăra adversă au fost făcuți prizonieri. Între ostașii români căzuți la datorie se numără și cel despre care locotenent-colonelul Ganea, comandantul Regimentului 27 Bacău, scria în Ordinul de zi nr. 30 din 17/30 august 1917 următoarele: „În ziua de 12 august a.c., la atacul care s-a dat pe Valea Arinișului și Cireșoaia, locotenentul Sion Alexandru, comandantul Companiei a I-a din acest Corp s-a distins prin bravura și avântul cu care a condus compania sa ce se găsea în linia întâi. Prin exemplul său personal, a împins compania tot înainte, punând inamicul pe fugă până când, în cele din urmă, locotenentul Sion Alexandru cade rănit grav și evacuat, încetează din viață. Deși căzut și grav rănit, gândul său se îndrepta tot către companie și spunea locotenentului său, Stancoveanu: „Să duci compania mai departe!”

Ziua se încheia cu un succes incontestabil al trupelor române. Comunicatul oficial al Marelui Cartier General, din seara zilei de 30 iulie/12 august 1917, arăta că:„În regiunea muntoasă dintre Valea Doftenei și a Putnei, toate atacurile pe care inamicul le-a dat în văile Slănicului și Oituzului, fără a ține seama de pierderi, au fost respinse. Trupele noastre de infanterie și cavalerie, contraatacând în urmă pe inamic, l-au pus pe fugă în dezordine și au ocupat mai multe înălțimi. S-au luat peste 600 de prizonieri și 4 mitraliere.”

Luptele de pe Cireșoaia. Pictură de N. Nica (august 1977), aflată în Monumentul Eroilor – Măgura

În aceste zile dificile, escadrila F2, comandată de Panait Cholet, a bombardat cu violență pozițiile inamicului. Caporalul Ernst Schwarzbock din Regimentul 115 Infanterie, căzut prizonier, făcea destăinuiri despre eficacitatea bombardamentului aerian asupra Dealului Cerdac: „Bombele lansate de avioanele românești au căzut asupra noastră și tranșeea s-a prăbușit peste noi. Ne lipeam de fiecare ridicătură de pământ, schijele șuierau sinistru și răspândeau moartea printre camarazii mei. O grupă întreagă care străbătea un șanț vecin a fost nimicită într-o clipă. Apoi au început să se reverse rafalele mitralierelor de bord și obuzele artileriei și cerul explodă și pământul se cutremură. Au apărut primele accese de nebunie și câțiva soldați au luat-o la fugă și s-au aruncat drept în mijlocul iadului de oțel arzător…”

Iată, cum ne povestește Gheorghe Iordachi, din Vâlcele, pe atunci soldat în Regimentul 27 Infanterie Bacău, participarea sa la bătălia de la Cireșoaia din 30 iulie/12 august: „Cireșoaia… Acest nume va sta poate în istoria neamului nostru alături de Călugăreni, Războieni, Plevna, etc., ca pildă de sacrificiu a poporului nostru. Seara, prin amurg, o luăm în sus spre Dofteana și până în ziuă am luat în primire tranșeele rușilor, de pe muntele Cheșcheș. Era o noapte senină, care te făcea să renunți și la somn și la tot, numai să-i poți gusta farmecul unei nopți de vară. Dar n-am avut acest noroc. Doar am instalat santinelele îndoite, înaintea tranșeelor și au și început să bată tunurile inamice. Băteau rețelele de sârmă, să facă breșe, pe unde să se poată strecura, la atacul tranșeelor noastre. Urla pădurea de bubuituri și acest zgomot asurzitor se rostogolea în valuri pe Valea Slănicului în jos, ca un uragan. Se făcea ziuă, tunurile amuțise, dar le ia locul celelalte bubuituri de grenade, de arme. Inamicul a pornit la atac cu infanteria. Auzeam cum scrâșnesc foarfecii, tăind sârma de rețele. Noi trăgeam în plin, dar cei ce cad sunt înlocuiți și numărul lor e același în tot momentul. Atacul a durat toată ziua. Ni s-a adus cazanul de mâncare, pe linia tranșeelor. Pe seară cerul se îmbracă cu nori cenușii, așa că, odată cu amurgul, se lasă o noapte întunecoasă, de nu-ți vedeai mâna. Și aceasta a fost în favoarea noastră, că situația a fost de așa natură, încât a trebuit să ne retragem. Ne-am retras spre Valea Doftenei și retragerea asta de pas cu pas, bucată cu bucată de pământ din trupul țării noastre, a costat sacrificii și a durat până în ziua de 30 iulie 1917, când ne-am oprit în marginea satului Bogata. Aici ne-am făcut măști, pe liziera pădurii, dinspre munți. La câțiva pași, Trotușul spumega furios. Parcă spunea povești din bătrâni. Noi stăteam în măști și așteptam ceva; o revanșă cu ora douăsprezece. Generalul rus, prinț de Rogoza, comandantul Armatei a IV-a ruse, era un om uscățiv, cu o barbă neagră, care îi dădea o distinsă înfățișare, umbla pe linia frontului și ne spunea cuvinte amestecate: „Vine ajuter, prapal nemți”. În dosul dealului Muncelul, dinspre satul Vâlcele, maior Florian așezase câteva baterii de artilerie, care începuse să bubuie înfiorător. Primim ordin să mâncăm rația de rezervă, apoi să lăsăm în tranșee o parte din lucrurile de care nu aveam nevoie. Ne luarăm cu noi numai armele, cartușele și mantaua în bandulieră. Artileria noastră încetează. Pe muntele Măgura se aud împușcături de arme, grenade, bombarde.

Vânătorii de Munte luând cu asalt pantele abrupte ale vârfului Cireșoaia (august 1917)

Venise Batalionul de Vânători de Munte, sub comanda maiorului Bădulescu. Pornim și noi la atac. Colonelul cu carabina în mână în fruntea batalionului nostru II, o luarăm pe povârnișul Arineșului, cu rezerve, două batalioane, care erau în linia I. Gorniștii tuturor unităților sună atacul. Armele și mitralierele pârâie, făcând un zgomot de nu se mai auzea nici în cer și nici pe pământ. Atacul se porni în valuri în linie de plutoane. Dar linia frontului se lungește după teren și se subțiază, rămânând o singură linie. Am intrat și noi batalionul de rezervă în linia a I-a, când inamicul fiind luat de flanc, de batalionul vânătorilor de munte, a rupt-o la fugă. Tunurile lor prind a bate din Valea Slănicului, care ne împroșca cu bombe grele. Nouă însă nu ne păsa de ele. În avântul ce luasem, viața nu ne mai aparținea. Pierdusem noțiunea timpului. Eram niște roboți care înaintau spre crestele Cireșoaiei și Vrânceanului. Vânătorii de munte luaseră vârful Măgurii, iar pe Rupturi înaintau celelalte două batalioane. Inamicul prins în clește, pe costișă, arunca tot ce avea și fugeau la deal, ca puii de iepuri. Întunericul nopții ne găsi pe plaiurile Cireșoaiei, Vrânceanului și Măgurii. Orașul nostru scump, Târgu Ocna, era salvat, și cu el poarta ce duce spre inima Moldovei. Prizonierii spuneau că avuseseră ordin ca în acea zi să ia masa la Târgu Ocna, dar nu au reușit. Ne făceam măști pe pozițiile în care ne aflam și vegheam toată noaptea, printre gemetele răniților care încă nu fuseseră strânși. Toată noaptea i-au transportat brancardierii. Când se iviră zorile, primim ordin să ne reconstituim, să trecem la unitățile noastre, căci în timpul luptei ne amestecasem.”

Postul de comandă al Regimentului 27 Infanterie Bacău, unul din actorii principali la Cireșoaia

S-a hotărât pentru 31 iulie/13 august o contraofensivă de mare amploare. Divizia 7 Infanterie trebuia să continue atacurile în zona Cireșoaia, în cooperare cu unitățile din Divizia 7 Infanterie rusă, iar Divizia 1 Cavalerie, întărită cu două batalioane din Regimentul 22 Infanterie, cu două batalioane de grăniceri și cu două baterii de artilerie de la diviziile 6 și 7 Infanterie, trebuiau să înfrângă rezistența inamicului de pe muntele Coșna și să dezvolte apoi ofensiva în direcția localității Slănic.

În dimineața zilei de 31 iulie/13 august, după un violent bombardament de artilerie, unitățile Diviziei 7 Infanterie au pornit la atac, punând stăpânire relativ repede pe vârful Măgura și pe Cireșoaia (cota 772). Trupele Diviziei 70 Infanterie austro-ungare, surprinse de atac s-au retras în dezordine spre Slănic. Spre seară, inamicul a contraatacat cu rezerve aduse în grabă și a reușit să respingă Regimentul 195 Infanterie rus și să amenințe cu învăluirea trupelor Regimentului 27 Infanterie de la flancul din dreapta Diviziei 7 române. Pentru a evita încercuirea, acestea s-au repliat câteva sute de metri spre est, părăsind vârful Cireșoaia. În aceiași zi, începând de la ora 8, pe frontul Diviziei 7 Infanterie au pornit la atac diviziile 70 și 7 cavalerie austro-ungare. Micile pătrunderi ale inamicului au fost lichidate prin contraatacurile Batalionului Vânătorilor de Munte. Aflat la un moment dat în rezerva diviziei, batalionul a primit ordin să contraatace spre cota 764, unde adversarul pătrunsese în pozițiile de apărare ale Regimentului 27 infanterie și înainta spre dealul Vrânceanu. La lăsarea întunericului, după o scurtă pregătire de foc, vânătorii de munte cărora li s-au alăturat și subunități din regimentele 27 și 15 infanterie, s-au avântat cu atâta vigoare asupra trupelor austro-ungare, încât acestea, surprinse de intensitatea atacului, s-au retras în panică spre Valea Slănicului. Peste 150 de soldați și ofițeri din Regimentul 10 dragoni au fost făcuți prizonieri. Pierderile Batalionului de Vânători de Munte s-au ridicat la 3 ofițeri morți, 8 răniți, 42 soldați și subofițeri morți și 147 răniți.

Prizonieri bosniaci capturați în cursul luptelor din vara anului 1917

După 9/22 august 1917 luptele de pe frontul de la Oituz au scăzut mult în intensitate. Corpul 8 armată austro-ungar reușise să recâștige înălțimile Coșna și Cireșoaia, care dominau Oituzul și Slănicul; valea Trotușului se afla sub focul direct al artileriei inamice de pe vârfurile Cireșoaia și Coșna.

Generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a 2-a române

Analizând situația inamicului la acea dată, generalul Alexandru Averescu a considerat că punctul slab al Armatei I austro-ungare, aflată sub comanda arhiducelui Joseph August de Austria, era la Cireșoaia. Aici, printr-o acțiune militară victorioasă se putea obține îndepărtarea dușmanului din zona Târgu Ocna, Onești, și se deschidea accesul spre al doilea obiectiv, vârful Coșna (cota 789). Pentru această ofensivă au fost destinate 34 batalioane de infanterie (cu 238 mitraliere și 243 puști mitraliere), 4 escadroane de cavalerie și 35 baterii de artilerie. Forțele germano-austro-ungare erau puternice (Divizia 70 Infanterie austro-ungară, Divizia 7 Cavalerie austro-ungară, părți din Divizia 117 germană), care au realizat în această zonă 8 centre de rezistență, dintre care cele mai puternice erau cele de la Cireșoaia (cota 772) și Coșna (cota 789).

Inamicul aflând de pregătirile pentru ofensivă ale românilor au trimis trupe de rezervă la Cireșoaia, întărind puternic puterea lor de apărare. Acest lucru va cântări greu în luptele sângeroase care se vor declanșa în această zonă.

Bătălia de la Cireșoaia, ultima confruntare majoră de pe fronturile din Moldova, a început la 27 august/9 septembrie, ora 6, după o pregătire de artilerie care a durat 3 ore. Brigada 1 Infanterie, comandată de colonelul Mihail Obogeanu, a efectuat dinspre nord-est atacul cu regimentele 8 Vânători și 17 Infanterie în linia întâi, în lungul văilor Arinișu și Vrânceanu spre vârful Cireșoaia.

În acest timp, generalul Arthur Văitoianu a ordonat Diviziei 1 Infanterie să se asigure spre flancul drept, unde acțiunea ofensivă a trupelor rusești se îndepărtase de la obiectivul comun, iar Divizia 7 Infanterie să atace cu Brigada 13 Infanterie pe direcția cotei 707 pentru a învălui Cireșoaia. Atacul îngreunat de natura terenului și lucrările genistice făcute de inamic se desfășura anevoios și cu mari pierderi. Spre seara acelei zile, trei companii din Regimentul 17 Infanterie au reușit să pătrundă în prima linie de tranșee inamică, dar au fost respinși.

Poetul bucovinean Ion Grămadă, căzut eroic în luptele de la Cireșoaia

În fruntea unuia dintre valurile de atac ale Regimentului 8 de Vânători a căzut voluntarul bucovinean Ion Grămadă. Cu câteva zile înaintea morții sale, fostul profesor al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu dar și cunoscut scriitor bucovinean, consemna: „Adesea fac bilanțul vieții mele și mă întreb ce bine am făcut eu pe pământ. Și întotdeauna eu regret că nu am putut lucra mai mult, spre a aduce mai multă fericire altora. Căci atât rămâne pentru fiecare pe lumea asta: binele ce l-a făcut altora. Încolo, totul e praf și cenușă, pe care le spulberă vântul (…) Mă gândesc foarte puțin la moarte și nu mă tem deloc de ea. Sunt pregătit s-o înfrunt”.

Multe alte gânduri, dorințe nespuse, încurajări pentru cei dragi, au scris zeci de ostași, ce luptau cu îndârjire pe aceste meleaguri cu un inamic puternic, pe scoarța de mesteacăn. Gânduri pierdute, gânduri recuperate, speranță și recunoștință peste timp.

La Cireșoaia, inamicul continua să se mențină pe pozițiile cucerite. Era hotărât să se opună cu toată forța de care dispunea. A doua zi, 28 august/10 septembrie, s-a reluat ofensiva fără a se înregistra succese notabile. În a treia zi, la 29 august/11 septembrie, conform ordinului, s-a declanșat ofensiva împotriva înălțimilor Coșna și Cireșoaia, respinsă însă cu grele pierderi pentru unitățile noastre: peste 1200 de luptători.

Scriitorul Ioan Missir, fost căpitan în Regimentul 8 Obuziere, în cartea sa intitulată „Fata moartă”, apărută în 1937, ne lasă câteva pagini pline de dramatism ale sângeroaselor confruntări de pe frontul de la Cireșoaia.

„Luptele continuă la Coșna, prelungindu-se prin Cireșoaia spre dreapta, unde germanii, cari coborâseră până pe malul Trotușului, au fost împinși îndărăt. Un contraatac disperat reia Bogata, culege prizonieri, decimează rândurile inamice și recucerește pas cu pas, cu baioneta la armă, tot ce se pierduse la început. Regimentul 27 Bacău, 15 Războieni, cavalerie descălicată și alte trupe de elită pierd zeci de ofițeri, sute și sute de soldați… Un an de sacrificii, cu perspective negre. Vânduți de prieteni, înconjurați de spioni cari află secretele operațiunilor înaintea noastră, întărim, mai mult cu credința, zidurile țării care se clatină. Nu murmură nimeni, iar disprețul pe care românii noștri necăjiți îl arată rușilor este certificatul cel mai sigur că te poți sprijini pe umărul lor, deprins cu povara. Căliți în focul frontului și sortiți unei chemări neobișnuite, în simplicitatea lor, încurajați în ceasuri de fatală, dar vremelnică desperare, ai noștri nu țin răbojul lunilor depănate. Cel mult, nostalgia traiului simplu și ferit de complicații pune în viitor un mare semn de întrebare, răstălmăcit de fiecare, după capul său cinstit, în frica lui Dumnezeu și a legilor țării. Trează e toată mintea aceasta frământată de un singur gând; visuri nu-și face nimeni. Normal e să privești ziua de mâine fără nici un optimism; dar sfârșitul lui august 1917, luptele de la Cireșoaia rămân piatra de încercare și, în același timp, lespedea funerară a atâtor și atâtor regimente măcinate de uraganul de foc! Chenar de sânge nobil și curat, prelins de-a lungul vremii, din trupul Moldovei rănite; sigiliu mortuar, care pecetluiește pentru noi cartea războiului… (…)

Mitraliori români în timpul luptelor de la Cireșoaia (vara anului 1917)

Numai urcând drumul în serpentină, care duce spre vârful Vrânceanului, săpat în malul lutos, poți judeca puterea contraatacului din iulie. Culeși în baionetă, mânați cu paturi de armă, sfârticați de granate, secerați de puștile mitraliere, germanii – două regimente – au fost complet desființați. Tirul de baraj, cu obuzele de 210 și 305, trimise de la peste 20 de kilometri, zădarnic irosește mii de bucăți de schijă înroșită. (…) Când ajungem la poala de pădure, de unde vom pleca să înlocuim toată linia întâia în vederea atacului ce-l dăm la Cireșoaia, la umbra deasă și oarecum protectoare, ne potolim bătăile inimei, însemnând pe hârtie gândurile din urmă, spre cei lăsați departe. Cine-i copilul să nădăjduiască o salvare, când, trimiși să înlocuim batalionul maior Teodorescu din 15, după trei ceasuri de patrulare noaptea, dăm peste un ofițer și vreo câteva zeci de soldați, care ne întreabă cu priviri rătăcite dacă, în adevăr, le luăm locul? Schimbarea unităților se face noaptea, în șoapte, îndepărtând, pe cât se poate, orice zgomot. De strajă stă toată lumea! Mâne, 27 august, atacăm… Ordinele s-au primit. Ceasornicele tuturor comandanților, puse la punct. Legăturile pe dreapta, cu vânătorii de munte și pe stânga, cu 17 Mehedinți, făcute. Observatorul de artilerie, în linie cu noi. Telefoanele transmit din răstimp în răstimp ultimele recomandări. În tranșee, soldații sporovăiesc pe înfundate, cei apropiați sufletește împărtășindu-și dorințele. La șase și două minute, zeci de bubuituri aproape simultane deșteaptă pădurea: începe pregătirea de artilerie, în vederea atacului. (…) Artileria a tăcut. Ultimul obuz s-a spart „dincolo” într-un huiet izolat, ridicol… Inima bate ca un ciocan, izbind coșul pieptului. Cât va mai bate oare? Spre stânga, cel dintâi val din 17 Mehedinți a și ocupat tranșeea inamică. Spărturi de granate, un ultim răpăit de mitralieră; unii căzând; prizonieri alergând în urmă subt focurile șrapnelelor; oameni înnebuniți strigând „ura”… ; nemții părăsind poziția și… peste tot, vine vestea că s-a ocupat Cireșoaia. Dar clipele trec, grele… (…) Odată cu contraatacul inamic, care-și reocupă poziția, un tir de baraj, de o violență nemaipomenită, zădărnicește orice apropiere sau orice intervenție amică. (…) Atacul se prăbușește. Se prăbușește și al doilea, la ora 14; și al treilea, la ora 18… Vânătorii de Munte, 17 Mehedinți, 1 Vânători, 1 Dolj, 18 Gorj, 27 Bacău, 31 Infanterie, 8 Vânători și câți alții plătesc neprecupețit tribut de vieți. Un batalion din armata rusă, rămas credincios și botezat de ei înșiși „batalionu di moarti rusăsc”, pleacă nebunește la atac în chiote sălbatice, ca să rămână spânzurat în rețele, ca niște paiațe de cârpă… Coboară seară tristă de august. Din batalioane întregi, au rămas comandanți demoralizați, oameni aiuriți și câmpul plin de morți și de răniți. Mort Spiru, în clipa care s-a ridicat la al doilea atac, împingându-și oamenii, deși în față era zid de nepătruns; mort Grămadă, tânăr învățat bucovinean, voluntar… Camarazi încercați, prăbușiți înainte de a-i fi cunoscut țara… (…) Nici atacurile repetate din 29 august, risipă de vieți, fără rost, cu oameni știind că nu pot învinge trecând peste bariere imposibile, cu toate ordinele, paraordinele și supraordinele primite, nu schimbă nimic. Ba încă, însângerate, pierdute, unitățile se retrag în miez de noapte la vechile tranșee, noi trecând în locul lui 17, aproape nimicit. Grăbindu-ne să părăsim măștile în speranța unor tranșee apărate, schimbarea se face repede, dar zorile surprind ultimele plutoane în plin urcuș descoperit. De sus, de la câteva zeci de metri, germanii seceră, trimițând snopuri de gloanțe spre linia de măști, zgâriată în pământ subt nasul lor… Cei mai tineri, pierduți cu firea, nehotărâți o singură clipă, se prăbușesc fulgerați, morți ori schilozi urlând de durere… Noroc cine a făcut un salt de vreme în vreuna din gropile de obuz aproape unele lângă altele… Gâfâind de emoție, binecuvântezi întâmplarea care ți-a purtat pașii în dreptul acestui adăpost, care, nu e vorbă, poate să-ți fie și mormântul… Imobilizați în măști, siliți să privim cel mult cerul și morții, să ne privim pe noi schimbați la față și storși ca după boală; și să împărtășim muțește prin semne, câteva gânduri, așteptăm!”.

Despre dramatismul confruntărilor de pe Cireșoaia își amintește și locotenentul Theodor Radu, comandantul Companiei 2 Pușcași. „Lupta a fost înverșunată; ai noștri zvârleau cu grenade în vale, puștile mitraliere clămpăneau și aveau ținte sigure, căci dușmanul în zăpăceala lui se pâlcuise căutând scăpare spre Rupturile, în partea unde Companiei 2 Pușcași zăvorâse valea. Atunci secția de mitraliere din Compania 1 Pușcași care se afla pe marginea de sud, a Rupturilor pe înălțime, între amândouă, companiile de foc, plimba focul ucigător al mitralierelor în toate părțile, mai întotdeauna în coasta dușmanului.”

Carte poștală ilustrată, „La tranșeele Regina Maria. Cireșoaia 1916-1918. „Doamne Dumnezeule! Păzește și întărește hotarele întregite și prin sacrificiile noastre”! Editura Soc. Invalizii de război din Bacău, Circulată: anul 1941

La Cireșoaia a fost rănit mortal locotenentul Gheorghe Ioan Prioteasa din Regimentul 43 Infanterie. În luptele îndârjite pentru cucerirea Cireșoaiei și Coșnei au sângerat din greu și ostașii Regimentului 15 Infanterie Războieni. Cel mai mare tribut de sânge l-a dat Regimentul 27 Infanterie Bacău, cu 30 de ofițeri și 1570 soldați căzuți la datorie. Mișcător este gestul sublocotenentului Toader Chirnoagă, comandantul companiei a 9-a din Regimentul 27 Infanterie Bacău, care, înainte de confruntarea cu inamicul de pe vârful Cireșoaia, le citește soldaților scrisoarea trimisă de fostul lor comandant, căpitanul Nicolae Andreevici, rănit cu un an în urmă pe muntele Măgura și se încheia cu cuvintele: „Fiți cu încredere în cei care vă comandă și nu dați înapoi.” Sublocotenentul cade eroic în atacul ce a urmat. Tot pe Cireșoaia cad la datorie 512 soldați din Regimentul 15 Infanterie Războieni, între ei și comandantul companiei a 5-a, Mihai Nistor, plutonierul Ioan Talpău și au fost răniți în luptă, locotenentul Alexandru Dumitrescu și sublocotenentul Teodor Ursu. Sublocotenentul Olănescu și 14 ostași din Regimentul 14 Dorobanți „Roman”, cad eroic, pe Măgura, în august 1917.

Viitorul istoric și om politic, sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu, din Regimentul 4 Artilerie Roman, va participa la luptele sângeroase purtate de către armata română în luna august 1917 la Coșna și Cireșoaia, pe care le evocă în lucrarea „File rupte din cartea războiului”, apărută în anul 1934. „Ultimul asalt, la Cireșoaia, a fost extrem de greu și sângeros. Prin desișul nepătruns al pădurii, pregătirea artileriei nu s-a putut face îndeajuns, iar când infanteria a pornit la ora hotărâtă, rețelele de sârmă erau întregi și mitralierele dușmane neatinse”. Rănit la braț în timpul ultimului asalt de la Cireșoaia, sublocotenentul Gheorghe I. Brătianu a fost evacuat la ambulanța Diviziei I, ulterior fiind transportat cu trenul în orașul Bacău. Și tot în zona Cireșoaia se va remarca și viitorul general Nicolae Șova, care pentru faptele sale de arme, în cadrul Biroului Operații al Diviziei 7 Infanterie, va fi avansat la gradul de maior.

Confruntările sângeroase de la Cireșoaia și Coșna, desfășurate de-a lungul a trei zile (27 august/9 septembrie – 29 august/11 septembrie 1917), au reprezentat ultima bătălie majoră de pe frontul românesc. Cu toate rezultatele limitate înregistrate, ea rămâne ca o acțiune cu neîndoielnică valoare militară. Vor urma luni lungi de apărare pe poziții, cu confruntări sporadice și de mică amploare, până la sfârșitul războiului, în noiembrie 1918, când armata română va trece Carpații pentru realizarea marelui obiectiv, unitatea națională a tuturor românilor.


Din „Zile de foc la porțile orașului Târgu-Ocna” – Centenarul luptelor de la Coșna și Cireșoaia (1917-2017) de Corneliu Stoica

*Stilul vechi a fost folosit în România până pe 1 aprilie 1919, care a devenit 14 aprilie 1919. În cuprinsul articolului se folosesc ambele stiluri (4/17 august 1917). Comemorările tuturor evenimentelor istorice românești, de până la 1919, trebuie făcute după stilul vechi.

Pe aceeași temă


Leave a comment

Your email address will not be published.


*