Cristos este în mijlocul nostru!


Preotul dintr-un sat ajunse la biserică să țină slujbă de seară, dar nimeni nu sosise. După 15 minute, intrară trei copii, după douăzeci de minute intrară doi tineri. Astfel că preotul hotărî să înceapă slujba cu cei cinci frați. Pe parcursul slujbei, intră o pereche care se așeză în spate.

Când preotul predica și explica Evanghelia, mai intră un domn, pe jumătate murdar, cu o sfoară în mână. Dezamăgit și fără a înțelege cauza slabei participări a credincioșilor, preotul săvârși slujba cu iubire și predică cu entuziasm.

Când se întorcea acasă, fu atacat și lovit de doi hoți care îi smulseră mapa în care se aflau Scriptura și alte accesorii de valoare. Ajungând la casa parohială, bandajându-și rănile, descrise acea zi: „E cea mai tristă zi din viața mea, un eșec al slujirii mele, și cea mai nerodnică zi din viața mea, dar… nu contează, pe toate le fac întru Cristos!

După cinci ani, preotul hotărî să le împărtășească această întâmplare și enoriașilor din biserică.

Pe când termina de povestit întâmplarea, o pereche de seamă din acea parohie îl opri și îi spuse: „Părinte, perechea din acea seară, care s-a așezat în spate, eram noi. Eram în pragul despărțirii ca urmare a mai multor probleme și neînțelegeri care erau la noi în cămin. Atunci ne-am hotărât până la urmă să divorțăm, dar mai întâi să venim la biserică să ne lăsăm verighetele și apoi fiecare să-și vadă de drum. În cele din urmă, am renunțat la despărțire după ce v-am ascultat predica. Drept urmare, azi suntem aici cu căminul și familia refăcute.”

În timp ce perechea vorbea, unul dintre cei mai de succes întreprinzători care ajuta la susținerea acelei biserici, spuse: „Părinte, eu sunt domnul care a intrat pe jumătate murdar, cu o sfoară în mână. Eram în pragul falimentului, pierdut în băutură, soția și copiii îmi plecaseră de acasă din cauza agresiunilor mele. În seara aceea am încercat să mă sinucid, dar sfoara s-a rupt, așa că am ieșit să cumpăr alta. Când am pornit la drum, am văzut biserica deschisă, m-am hotărât să intru chiar dacă eram într-adevăr murdar și cu sfoara în mână. În seara aceea, predica dvs. mi-a străpuns inima și am ieșit de acolo cu curajul de a trăi. Azi sunt scăpat de probleme, familia mi s-a întors acasă și am devenit cel mai mare întreprinzător din sat.”

De la ușa intrării în altar, diaconul strigă: „Părinte, am fost unul dintre hoții aceia care v-au furat. Celălalt a murit chiar în seara aceea pe când săvârșam al doilea furt. În servieta dvs. era o Biblie. Am citit-o de fiecare dată când mă trezeam de dimineață. După un timp, m-am hotărât să-L slujesc pe Dumnezeu în această biserică.”

Părintele rămase șocat și începu să plângă împreună cu credincioșii. La urma urmei, acea seară pe care o considera drept o seară ratată, fusese o seară binecuvântată…

Cristos este în mijlocul nostru!