Ziua de 27 iunie 1910 va rămâne înscrisă pe vecie în istoria celei mai frumoase stațiuni balneare din țară – în Cartea Slănicului Moldovei. Ea a fost exclusiv consacrată unei solemnități unice în epoca vilegiaturilor de la noi, prin actul solemn și important al inaugurărilor șoselii Tg.Ocna – Slănic și a inhalatorului.
Principalii actori ai acestor mari înfăptuiri au fost: Vasile G. Morțun, ministrul Lucrărilor Publice între 1907 – 1910, cel care a realizat în această calitate reforma legii drumurilor, reorganizarea căilor ferate, îmbunătățirea navigației fluviale și maritime; ing. Elie Radu, supranumit și ,,geniul care a construit România modernă”, care a proiectat și participat la construirea șoselei Tg. Ocna – Slănic-Moldova și a patru poduri peste Râul Slănic (1907 – 1910), la data inaugurării acesteia ocupând funcția de inginer inspector general clasa I, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice; Epitropia ,,Sf. Spiridon”, prin celebrul său trio de epitropi, foarte angrenați în dezvoltarea și modernizarea Slănicului: C. B. Pennescu, Dimitrie Botez și Dr. Emil Pușcariu.
(…) „Până la 1870 nu existau poduri peste apa Slănicului, iar în loc de șosea exista un drum presărat cu stânci și bolovani, care de la un pas la altul scuturau trăsura, astfel încât cei dinăuntru se loveau unul de altul. Drumul era așa de rău, încât cei 18 kilometri dintre Tg.Ocna și Slănic nu se puteau face în mai puțin de 6 ceasuri și aceasta, în timpuri normale, căci atunci când veneau apele mari era imposibil de a călători”. Erau doar câteva poduri de lemn, destul de șubrede, construite după 1870, care însă erau rupte în bucăți atunci când veneau apele mari, așa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri când torenții au fost așa de puternici încât au distrus și podurile și drumul, de nu s-a mai putut comunica în niciun fel cu localitățile din jur.