Calea Crucii pe dealul Cireșoaia



Peste o sută de credincioși au participat sâmbătă, 2 aprilie 2022, la devoţiunea Căii Sfintei Cruci celebrată pe dealul Cireșoaia. La ora 14:00, zeci de tineri din decanatele de Trotuș și Moinești s-au adunat în curtea bisericii „Sfânta Ana”, locul de începere al procesiunii sfinte. Li s-au alăturat tinerii din Cireșoaia, dar și mai mulți preoți, măicuțe, pelerini și localnici. Evenimentul a fost organizat de Oficiul pentru Pastoraţia Vocaţională în colaborare cu Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului.

Drumul Crucii din Cireșoaia este alcătuit din 15 cruci reprezentative pentru fiecare stațiune, amplasate de-a lungul a aproximativ 2 km, până la Cota 702, diferența de nivel fiind de 365 m. Pe vârful Cireșoaia a avut loc în august 1917 una dintre bătăliile decisive ale Primului Război Mondial, prin care s-a consfințit înfăptuirea Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Peste 2.500 de soldați români și-au jertfit viața în aceste locuri.

Momentele de rugăciune și meditație asupra patimii Mântuitorului au fost citite de mai mulți tineri, sub atenta îndrumare a Surorilor Providenței din localitatea noastră. După fiecare stațiune s-a interpretat câte un cântec, acompanimentul fiind asigurat de o chitară, o vioara și o muzicuță.

Vremea nu a fost chiar prietenoasă, spre sfârșitul ceremoniei ploaia măruntă și vântul rece intrându-și în drepturi. A fost, poate, un motiv în plus pentru a întări comuniunea dintre cei prezenți. Mulţumim tuturor celor care au fost alături pe Calea Crucii din Cireșoaia şi vă așteptăm și la anul.