Acţiunea Catolică: Familia, dar şi misiune


Responsabilii parohiali ai sectorului adulți din Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” au fost invitați să participe, în perioada 24 – 26 noiembrie 2017, la cursul de formare care a avut ca temă Familia, dar și misiune, însoțită de motoul anului asociativ: „Vei merge la toți cei la care te voi trimite” (Ier 1,7). Activitatea s-a desfășurat la Centrul Gaudium et Spes din Traian, județul Neamț. Din parohia noastră au participat două persoane, Daniela Mititelu și Maria Bertalan. Cursul pentru responsabilii ACA a închis seria zilelor de formare pentru responsabilii parohiali din Acțiunea Catolică din Dieceza de Iași.

Sfânta Liturghie care a deschis programul de la Traian a fost celebrată de părintele Francisc Fărcășel, asistent spiritual la sectorul adulți, zona Roman. La cuvântul de învățățură, el a felicitat pe fiecare pentru că din multele lucruri care erau de făcut, a ales să participe la acest curs și să dăruiască grupului parohial din bogația proprie. În prima seară, participanții s-au cunoscut, au vorbit despre ei și despre experiențele lor, și-au împărtășit bucurii și tristeți și și-au așezat în fața celor prezenți visele lor. A fost o activitate emoționantă, care a contribuit mult la construirea unei echipe care să lucreze în aceeași direcție, cu același spirit, în fiecare parohie în care sectorul adulți este prezent.

Ziua de sâmbătă a fost o zi intensă. Activitatea a început dimineață cu un moment de formare spirituală susținut de părintele Francisc, care a vorbit despre tema cursului din acest an, așezând în centru parabola talanților. Astfel s-au pus în evidență darurile primite de la Dumnezeu ca talanți și misiunea de a-i folosi  și de a-i înmulți. Cu toții avem calități și defecte și avem limitele proprii, dar e misiunea noastră în a ne dedica să trăim la maximă intensitate existența proprie. Activitatea a continuat apoi cu aprofundarea temei în grupuri de lucru și prezentarea concluziilor.

După-amiaza a fost dedicată muncii în grupuri mai mici, participând pe rând la atelierele pregătite de responsabilii diecezani.

Atelierul Misiunea familiei în societate, pregătit de Maria Andrici, vicepreședinte diecezan sectorul adulți, și de Liliana Puşcaşu, vicepreședinte diecezan sectorul copii, a debutat cu un dans evreiesc care „a făcut legătura noastră cu poporul evreu din care se trăgea profetul Ieremia, profet care  ne este ca o călăuză în anul asociativ care urmează. A urmat un moment de regăsire, de a fi aici şi acum, care a pregătit momentele ce au urmat: găsirea unui centru şi semnificaţia lui ca punct de plecare pentru tema noastră. Folosindu-ne mintea, inima şi mâinile, am construit împreună povestea „Ţara fântânelor”, poveste care a scos în evidenţă realitatea noastră ca persoană, a familiei şi a societăţii în care trăim. Comoditatea, egoismul, dispreţul, invidia, necredinţa, lipsa de iubire şi iertare duc la ruperea legăturilor cu semenii dar şi cu Dumnezeu, şi chiar la pierderea identităţii noastre, devenind ca „fântânile seci”. Pentru a redescoperi identitatea, fântânile au trebuit să sape, să se cureţe, chiar dacă asta a însemnat durere şi sacrificiu, renunţare şi acţiune. Rezultatul a fost uimitor. Au regăsit viaţa, au descoperit că toate erau conectate la acelaşi izvor cu apă pură, izvor care a existat dintotdeauna, străjuit fiind de munţii măreţi. Descoperindu-ne identitatea noastră de familie, ne-am descoperit şi misiunea pe care o avem în societate: aceea de a fi un izvor din muntele Domnului, dătător de viaţă, de pace, armonie, iubire şi iertare, comuniune, curaj, putere, înţelepciune şi adevăr.” – Maria Andrici

Cel de-al doilea atelier, organizat și pregătit de Mariana Sofronie și Ana Bordea, a avut tema Familia – dar, misiune și viață. „Activitatea a adus în prim plan rolul și valorile familiei, suferințele cu care se confruntă în aceste timpuri, dar și căi de trăire cu demnitate. Misiunea și demnitatea familiei au fost scoase în evidență ca o concluzie, subliniind rolul credinței, al rugăciunii, și cât de important este ca părinții să fie exemple pentru copiilor lor în cuvânt și faptă.” – Mariana Sofronie

După munca de la ateliere, participanții la cursul de formare ACA de la Traian l-au adorat pe Isus prezent în Sfânta Taină în capela centrului. În fața Preasfântului Sacrament, s-au întâlnit cu Cristos, Regele Universului, și i-au încredințat toate bucuriile, toate realizările și chiar întreaga lor misiune în Acțiunea Catolică și în societate.

Serata de sâmbătă a fost una cu totul deosebită. Responsabilii au îmbrăcat din nou straiele tradiționale și au participat la șezătoarea ACA. Activitatea a fost coordonată de doamna Augustina Palade, coordonator zonal, zona Bacău, în strânsă colaborare cu Mirabela Tamaș, coordonator zonal, zona Roman, și cu Eduard Gherghelucă, responsabil sector tineri, zona Iași. Voia bună a fost la ea acasă: toți au cântat, au dansat, au pregătit și au gustat bucate tradiționale. Au fost organizate chiar și concursuri de glume, recitare de poezii, lucru manual și alte îndeletniciri care i-au pus pe adulții acțonari la muncă intensă. Un juriu de înaltă clasă, alcătuit din părintele Francisc, părintele Felix Roca și Cristina Mare, președintele asociației, a desemnat câștigătorii. În mijlocul participanților a fost prezentă și Ionela, o tânără care a făcut parte din Acțiunea Catolică și care i-a încântat pe cei prezenți cu câteva hore și sârbe, invitându-i la dans.

Ultima zi a întâlnirii a fost o oază a sufletului. În prima parte a dimineții, însoțiți de părintele Felix, cei prezenți la Traian l-au simțit pe Isus în mijlocul lor participând la Lectio Divina. Meditarea fragmentului biblic din care a fost extras motoul anului asociativ a făcut ca fiecare dintre participanți să privească mai îndeaproape la misiunea care le-a fost încredințată și să îndrăznească cu mai mult curaj să rostească hotărât acel Da în fața chemării lui Dumnezeu. Părintele Felix a evidențiat, de asemenea, impactul uriaș pe care adulții îl au  în fața tinerilor și i-a încurajat să privească mai atent la viața lor, la activitățile lor, să-i susțină mai mult și să le fie aproape în creșterea și formarea lor ca adulți responsabili și cerebrali.

La sfânta Liturghie, în cadrul predicii, părintele Felix a adresat responsabililor a întrebare esențială: Este cu adevărat Cristos rege peste inima mea? Părintele a vorbit și despre prezența lui Isus în lucrurile cele mai simple, în oamenii cei mai mici, în cuvintele care contează cel mai mult. La sfârșitul sfintei Liturghii, participanții au primit câte o cartolină cu un gând scris de unul dintre responsabilii ACA prezent la curs, ca mandat și încurajare pentru munca ce continuă în parohiile proprii.

La momentul de concluzii, s-a prezentat din nou materialul Glasul Acțiunii, s-au împărtășit impresii, s-au exprimat felicitări și mulțumiri. Participanții au evidențiat câteva idei care le-au atras atenţia: munca în echipă, bucuria de a fi împreună, bucuria dăruirii, ospitalitatea casei, căldura organizatorilor, modul şi metodele de lucru. Mergând acasă, ei și-au luat angajamentul să fie mai disponibili, să colaboreze cu ACT și ACC. Programul cursului s-a încheiat cu recunoștința pentru fiecare pentru că a ales să fie prezent la această activitate diecezană și cu înmânarea diplomelor, ca amintire de la aceste momente frumoase petrecute împreună.

În mijlocul participanților, au mai fost prezenți și Alexandra și Gabriel Măriuț, consilieri naționali la sectorul adulți, Adriana Ianuș, vicepreședinte diecezan, sectorul tineri, și Andreea Gheț, administrator, care s-a îngrijit îndeaproape de energia participanților, antrenându-i în jocuri și activități interactive.

A fost cu adevărat un curs reușit, care a încununat cu succes activitatea Consiliului Diecezan în formarea responsabililor parohiali pentru a-și putea îndeplini într-o manieră reușită propria responsabilitate. Dovadă stau toate mărturisirile și toată recunoștința din partea participanților la toate cele patru cursuri, desfășurate în ultimele două luni. Domnul fie lăudat pentru toate!

Fotografii de la acest eveniment puteți vedea aici.

Be the first to comment on "Acţiunea Catolică: Familia, dar şi misiune"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*