Valea Slănicului paralizată de pene de curent


De ceva vreme, la Slănic Moldova avariile în reţeaua de distribuţie a energiei electrice se ţin lanț. Punctul culminant a fost atins sâmbătă, 14 iunie, când localitățile de pe Valea Slănicului au rămas fără curent mai bine de 12 ore, răstimp în care sesizările adresate dispeceratului au curs cu nemiluita.

stalp

Plângeri peste plângeri
Defecţiunile ivite la anumite puncte de transformare au fost remediate de echipele de intervenţie abia după miezul nopţii, moment în care atât locuitorii din Cireșoaia, Cerdac și Slănic Moldova cât şi turiştii cazaţi în staţiune au avut parte de o altă ,,bucurie” care îi fericeşte de mai bine de doi ani: întreruperea programată a iluminatului public, restricţionare impusă de autorităţile locale ca urmare a unor măsuri de eficienţă şi economisire a fondurilor bugetare.
,,După ce în ultimele săptămâni s-au înmulţit întreruperile de curent de scurtă durată, sâmbătă, în jurul orei 12.00, curentul a fost oprit, de data aceasta pentru mai mult timp. Am sunat la Serviciul Deranjamente, iar după repetate încercări, o voce plictisită mi-a răspuns că va fi trimisă o echipă în zonă”, a spus V.B., unul dintre locatarii blocului nr. 16, situat pe strada. Ştefan cel Mare, în vecinătatea căruia există un punct de transformare care a necesitat intervenţia lucrătorilor E.ON. La câteva ore a apărut şi maşina cu echipa mult-aşteptată, iar după alte ore bune, defecţiunile au fost depistate şi eliminate dar nu fără emoţii, căci pe la ora 23.20 a mai survenit un declic. „Atunci, operatorul de serviciu, pe numele ei Natalia Mihalache, mi-a răspuns că fusese anunţată de remedierea situaţiei, dar că nu avea habar de această nouă întrerupere. Şi-a notat sesizarea, astfel că după ora 24.00, totul a reintrat în normal”, a completat revoltat V.B.

La toate aceste lucruri, răspunsul este cam acelaşi. ,,Suntem absolut conştienţi de disconfortul produs consumatorilor de unele situaţii cărora trebuie să le facem faţă, dar depunem, an de an, eforturi investiţionale susţinute pentru reabilitarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie, în vederea creşterii calităţii serviciilor furnizate şi implicit a diminuării numărului de sesizări şi reclamaţii. (…) Plata unor eventuale despăgubiri consumatorilor se realizează în baza legislaţiei în vigoare, a regulamentelor de furnizare a energiei electrice, precum şi a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile”, se arată de regulă, în comunicatele de presă emise de E.ON, ca răspuns la sesizările şi reclamaţiile consumatorilor.
Romulus Dan BUSNEA

În strategia energetică a României, elaborată de Ministerului Economiei, se menţionează că aproximativ 65% din reţelele electrice de distribuţie a electricităţii energie au un grad avansat de uzură fizică, iar 30% din instalaţiile aferente sunt echipate cu tehnologie veche de aproape 50 de ani. Energie electrică – E.ON Moldova Distribuţie SA a investit circa 168 milioane de lei anul trecut, iar pentru acest an sunt preconizate investiţii de 210 milioane de lei, în special în infrastructura de electricitate.

1 Comment on "Valea Slănicului paralizată de pene de curent"

  1. nicio înbunătățire. la câteva zile curentul electric cade cu încăpățânare. factura va veni cu siguranță la timp.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*