Amintiri despre părintele Ștefan Erdeș



În aceste zile se află în lucru un material amplu despre părintele Ștefan Erdeș. A fost demarată o acțiune de colectare a fotografiilor și a amintirilor despre viața și activitatea Sfinției Sale pe Valea Slănicului și în toate parohiile unde a activat. În acest context, publicăm câteva amintiri despre sfinția sa, din perioada în care a fost paroh în Cireșoaia.

Dacă ar trebui să scriem o poveste am începe așa: A fost odată ca niciodată o perioadă minunată pe care noi, cei mai în vârstă, n-o putem uita ușor. Dar, cum nu este vorba de poveste ci de fapte reale, venim cu amintiri despre pr. Ștefan Erdeș, care ne-a schimbat viața.

Timpul dintre 24 martie 1968 și 1 mai 1975 a decurs cu începutul unei parohii nou înființate. Pe pr. Ștefan Erdeș îl cunoșteam puțin deoarece lucrase între timp ca vicar la Târgu Trotuș, Grozești și Satu Nou de unde a fost numit paroh în Cireșoaia. După instalarea părintelui au urmat multe întâmplări care trebuie menționate cu atenție. Așa că părintele s-a dedicat cu multă energie și putere de muncă înfiripării unei trăiri mai organizate a vieții religioase, pornind construcția casei parohiale. Încă nu se dărâmase vechea clădire – trebuiau și atunci multe hârtii.

L-a avut ca prim vicar neoficial pe pr. Mitică Gabor, nepotul părintelui. Prima bucătăreasă a fost Mamaia, soția domnului dascăl Carol Bertalan. Dânsa a gătit și atunci când au locuit împreună în casa de pe deal. Dl. dascăl l-a primit cu brațele deschise pe noul paroh și s-au înțeles tot timpul foarte bine, de parcă părintele ar fi fost unul dintre copiii lor.

În octombrie 1968, părintele Ștefan Erdeș s-a mutat în noua parohie. Ca să se poată termina casa a fost o muncă asiduă la care a pus umărul toată lumea. Sfânta Liturghie se celebra la ora șase dimineața, iar după aceia se lucra cu spor. A fost în vizită și PS Petru Pleșca ca să încurajeze lucrările.

1968: PS Petru Pleșca în mijlocul muncitorilor

Mai întotdeauna, părintele era îmbrăcat într-un halat alb. Cu acest halat era în timpul lucrărilor cele mai dificile, chiar atunci când se căra pământul de la fântâna care s-a săpat în spatele parohiei. Vreo zece persoane trăgeau căruța, iar dintre ei, cel mai vrednic, era Sfinția Sa. Tot așa îmbrăcat topea resturile lumânărilor și le turna în forme pentru a fi refolosite (spirit de economie sau nu se găseau).

Cu halatul alb era părintele cam pe la mijlocul unei luni de mai (încă nu se stricase casa veche), când Mamaia, după ce servise masa de prânz (erau și vreo șapte prășitori), a leșinat și a trebuit să vină salvarea. Asistenta, când l-a văzut pe părintele astfel îmbrăcat, a crezut că e doctor și a cerut detalii. Dar până la urmă a înțeles că nu avea de a face cu medicina.

Tot imaginea părintelui îmbrăcat în halat alb îmi apare atunci s-a construit grota de lângă biserică ca amintire de la primele misiuni în parohie. Grota servește și acum la toate ceremoniile de vară (hram, mir). 

În 1969, pe data de 22 ianuarie, pr. Ștefan Erdeș a împlinit 30 de ani și s-a sărbătorit cu un „Mulți ani trăiască” pe patru voci. Mamaia a avut grijă să pregătească și un tort aniversar cu multe alune de pădure.

Primul mijloc de transport pentru pr. Ștefan Erdeș a fost o motocicletă cu ataș cu care mergea unde era nevoie (autobuzele circulau foarte rar). Cam prin 1973, părintele și-a cumpărat un Volkswagen, „broscuță” cum se zicea. Acum îi era mai ușor să meargă în filială ori la hramurile din parohiile învecinate. Pentru mulți dintre noi, bolnavi sau sănătoși, a fost o mașină salvatoare.

La acea vreme, Slănic Moldova fiind filială, au fost pe rând mai mulți preoți vicari, printre care pr. Eduard Sechel (să se odihnească în pace) – însă nu a stat mult fiind repartizat la Răducăneni, pr. Ioan Beșleagă (de aici a trebuit să meargă în Franța pentru o operație, după care a revenit, stând vreo trei ani). Alt vicar a fost pr. Vladimir Petercă care a lucrat mult cu corul învățându-ne și Concertul de Paști de Gavril Muzicescu. Ultimul care a fost de ajutor era pr. Ioan Mărtinașu (unchiul părintelui – odihnească-se în pace), de altfel toată lumea îi spunea „părintele Unchiu”. Cu sfinția sa a și plecat la Lespezi.

Amintiri: Între timp părintele își cumpărase un reportofon și înregistra tot ce prezenta interes. Așa că în ajunul unui Crăciun (nu mai rețin anul), a venit să-l colinde pe dl. Dascăl. Când am intrat în casă (stăteam în aceiași curte), am auzit trei voci cântând „Cânt de Slavă și Mărire”. Mi-au făcut semn să cânt și eu. Bineînțeles m-am conformat, iar la sfârșit am ascultat de pe reportofon tot cântecul. Ca întotdeauna, Mamaia plângea de emoție.

Un preot apropiat parohului nostru era pr. Anton Budău (Budi), paroh de Satu Nou. Mereu erau împreună și se susțineau. Avea și prieteni vânători cu care făcea câte o expediție prin pădurile din jurul Cireșoaiei.

Să revenim la bucătărie unde a venit Sora Stelina care a stat vreo doi ani, iar când dânsa a plecat din motive de sănătate, sora Maria Matei a fost pe „metereze” vreo 25 de ani. Cu sora Maria părintele a avut noroc, se înțelegeau din priviri. Ea fiind o ființă modestă și discretă, plus o bună gospodină, a știut cel mai bine toate of-urile părintelui. Dar după un accident (își rupsese piciorul), s-a retras lângă fratele ei, pr. Iosif Matei. Când acesta s-a îmbolnăvit, l-a urmat la Torino și a suferit alături de el cu eroism veghindu-l permanet. (unde a trebuit să-l îngrijească). Acum aproape doi ani, pr. Matei a murit și dânsa s-a retras la un nepot în orașul Bacău.

Ca în orice comunitate au fost probleme de tot felul, dar toate se rezolvau.

Multe amintiri ar mai fi: excursii cu corul la Cacica și în mai multe locuri de care nici nu auzisem. Vă închipuiți ce era în autocar! Atâta veselie și bună dispoziție numai părintele putea să creeze. Dealtfel, orice intreprindea parohul nostru era făcută din toată inima. Copiii, ministranții, abia așteptau să-l întâlnească, nu neapărat pentru un dulce ci să fie în atenția Sfinției Sale.

1975: O ultimă fotografie de rămas bun cu credincioșii din Cireșoaia

Multe am mai avea de povestit, dar lăsăm și alte persoane să continue povestea, cu certitudinea că de acolo, din cer, unde s-a întâlnit cu cei dragi, are grijă și de noi, cei mulți, care l-am cunoscut și l-am iubit.

Maria Bertalan