Duminica Floriilor în Cireșoaia


Duminică, 1 aprilie 2012, ora 10:30. Curtea bisericii din Cireșoaia e deja plină. Vreo 20 de ministranți îmbrăcați în alb așezați pe două rânduri așteaptă cu emoție începerea procesiunii. Sunt frumoși și zâmbitori și au în mână motocei ca de altfel toată mulțimea. Impresionant e faptul că bărbați, femei, tineri ori bătrâni poartă și ei aceleași ramuri.

Ramuri care anunță venirea primăverii, dar mai ales amintirea intrării lui Isus în Ierusalim. Veselia oamenilor la vederea Mântuitorului se transmite de 2000 de ani din generație în generație și tot de atâția ani bucuria din această duminică se transformă în trădarea noastră. Trădare prin păcatele noastre răscumpărate, prin suferințele îndurate de Mielul Divin.

De azi începe Săptămâna Patimilor și fiecare om caută să-și curețe sufletul și să se împace atât cu sine cât și cu cei cărora cu sau fără știință au greșit.

Dacă în timpul procesiunii toată lumea cânta cu entuziasm, „Vino azi cu râvnă, vrednice popor/ Să-l primim pe-al nostru blând Mântuitor/ Să-i strigăm Osana binecuvântat/ Cel ce-aduce lumii suflet împăcat.” la Ofertoriu se auzea din cor cu atâta jale „Crucii Tale ne-nchinăm Stăpâne și Sfânta Inviere a Ta o slăvim.”

Sfânta înviere pe care o vom sărbători duminica viitoare, înviere care în plan individual să ne ducă la o reînoire a noastră și la bucuria generală a tuturor credincioșilor și speranță în mai bine.

Be the first to comment on "Duminica Floriilor în Cireșoaia"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*