Ganduri Ontologice



Am avut odata o discutie foarte interesanta si crancena,daca pot sa-i spun asa,cu o persoana draga mie,care sustinea ca al nostru corp este cel mai valoros bun pe care-l putem avea.Ce sa zic, discutia ar fi putut dura zile la rand cert este ca, pana la urma, nu am ajuns la un punct comun in ceea ce priveste aceasta concluzie debitata de un tert personaj cat se poate de controversat din punctul meu de vedere.Dar nu asta conteaza, ci ideea de la
care s-a pornit:sa fie oare trupul,deci invelisul nostru extern,cel mai de pret bun al nostru?N-o fi acesta oare  doar un fel de material care adaposteste , cu discontinuitate,ceea ce este cu adevarat pretios- adica viata din el?Pana la urma nu trebuie sa ignoram importanta trupului,dar putem oare sa-l consideram un bun pur si simplu?Multe intrebari,retorice fireste,menite sa ne incurce si mai tare in demersul nostru existential dar si ek-sistential,adica o vedere din afara, din exterior asupra chestiunilor evidentiate.Daca vedem trupul ca un simplu bun,ii minimalizam importanta si atunci ce nevoie mai avem de el? Ne putem lipsi.Dar,pe de alta parte, nu e el parte integranta a fiintei umane a firii,si atunci de ce sa spunem ca e doar un simplu bun?Intr-adevar e alcatuit din elemente asupra carora trecerea iremediabila a timpului are efecte devastatoare,diseminandu-l, dar totusi nu putem sa-l etichetam ca fiind un bun,ci ca un fel de microcosm care tine in interiorul sau,sau mai bine zis include,un macrocosm adica sufletul,viata -cele cu adevarat pretioase pentru ceea ce semnifica umanul si omul.
Si asa ajungem la o alta problema-ce este omul?Mda,eterna intrebare a poetilor si filosofilor, fara raspuns unanim acceptat.Religia ne spune ca omul este compus din trup si suflet nemuritor,care este creat dupa asemanarea lui Dumnezeu.Cam ambigua definitie-care e creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu-SUFLETUL SAU TRUPUL?Sau amandoua?Nu se intelege cu claritate.Daca sufletul este nemuritor atunci acesta este pecetea divina asupra trupului si ,deci, el e cel care conteaza cu adevarat,putem sa-l reducem pe al doilea la un simplu adjuvant.Dar daca in definitia data de religie apare si trupul inseamna ca are si el importanta,nu e un simplu bun asa cum il considera unii in mod retrograd.Deci sufletul si trupul alcatuiesc omul, fiind cele doua baze pe care e asezata intreaga fire umana aceea care ek-sista si in-sista,adica este atat intern cat si extern.
Filosofii,de exemplu,nu dau nicio importanta trupului,din cate stiu eu si nu sunt chiar necunoscatoare in tainele filosofiei;ei pun mai degraba accentul pe ideea de om,care e una abstracta la fel cum sunt privite toate chestiunile abordate dintr-un punct de vedere filosofic.Hegel,cunoscatorii stiu,debiteaza o definitie interesanta :EXISTENTA ESTE FIINTA IESITA DIN TEMEI.Mda,complicat peste poate-deci fiinta a putut trai si fara existenta pana in momentul in care a iesit din temei,si a preluat-o pe prima ca fiind atributul sau esential si conditie sine qua non.Intre fiinta si existenta apare, totusi, o delimitare-fiinta este esenta,iar existenta consta in manifestarea temporala si spatiala a esentei,numind felul specific de a fi al omului.Altfel spus,calitatile distincte ale omului  fata de celelate vietati,precum natura sa sociala,permanenta cautare a unui sens de origine divina si creatia de cultura desemneaza,la un loc,specificitatea existentei umane.Trupul este neinteresant pentru spatiul pur si abstract al filosofiei –e ca si cum omul(termen profan sa- i zicem)merge de-a lungul unei ape cristaline si isi vede reflectia in oglinda acesteia ,adica doar fiinta(termen sacru) cea care poarta sufletul.
Ganditor crestin,Fericitul Augustin, prezinta omul ca fiind o imagine a Trinitatii.Insa se intreaba el mai departe,intreaga fiinta umana reflecta divinul,chiar si cea carnala,adica trupul?Astfel se face distinctia intre omul interior si omul exterior-prin cel interior se intelege sufletul si facultatile sale orientate catre cunoasterea ideilor eterne,prin omul exterior se denumeste aspectul carnal,perisabil al fiintei umane si cunoasterea provenita de la simturi deci apriorica ,inainte de orice experienta.De aceea doar omul interior,adica sufletul si facultatile sale reflecta divinitatea.Trupul si sufletul sunt in noi si ne sunt la indemana-unul la exterior altul la interior.Remarcam din nou o teorie care pune net accentul pe suflet si lasa trupul deoparte ,dar totusi nu-l face lipsit  de importanta,nu-l considera bun,deci material de care sa ne dispensam ori de cate ori credem de cuviinta.Incalcite ite!Oricum nici nu ne propunem sa le descalcim pentru ca ar fi o munca de Sisif ci doar sa le prezentam cu scopul de a afla importanta trupului.
O teorie interesanta sustine si Blaise Pascal, fizician devenit filosof  in urma unei revelatii,care afirma ca maretia omului sta in cugetare,ca il putem concepe fara membre chiar si fara cap daca experienta nu ne-ar invata ca omul gandeste cu capul.Interesant-omul e maret prin fapul ca el cugeta si ar putea exista fara trup,la urma urmei , dar totusi cu un cap.Cam stranie teorie,dar fiecare cu opinia lui.
Am putea continua la nesfarsit cu parerile despre fire si existenta,despre trup ca bun sau  (ne)bun si nu am reusi sa ajungem la o concluzie.Oricum e bine sa fim moderati, sa evitam extremele deci sa nu minimalizam trupul,caci nu e cazul,dar nici sa nu-i acordam o importanta deosebita,sa nu-l fetisizam.
Inchei prin relatarea unei istorioare citita demult:cativa tineri, pasionati de ale filosfiei mistere, au mers in vizita la Paltinis,resedinta lui Constantin Noica,cu scopul de a-l interoga pe acesta despre fiinta si existenta,contrariati fiind de parerile sale.Cand a auzit intrebarea marele nostru filosof si om de cultura a zambit si le-a spus tinerilor nerabdatori sa-i asculte raspunsul ”Haideti mai bine sa vorbim despre vreme!”

Lui Ivi cu admiratie, R.I.

Be the first to comment on "Ganduri Ontologice"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*