Acum o sută de ani, odată cu lucrările de la Mărășești și la crucea de pe Caraiman, începea să se ridice și Mausoleul Eroilor jertfiți în primul război mondial pe frontul Oituz-Coșna-Cireșoaia, de pe dealul Măgura din Tîrgu Ocna. Ce există acolo, acum, la centenarul șantierului, aflăm de la muzeograful Alin Radu, ghid al monumentului.
Este o clădire impresionantă. Ce trebuie să știe oamenii care ajung aici despre acest monument?
În primul rînd, trebuie să știe că este unic în țară, atît prin amplasament, cît și arhitectural. Are forma unui obuz și are o înălțime de 22 de metri, iar cei care au participat la construirea lui au fost meșteri pietrari din zonă și 40 de soldați, care au stat aici trei ani, din 1925 în 1928, și n-au coborît de pe Măgura (520 de metri altitudine) pînă n-au inaugurat mausoleul.
Dincolo de valoarea sentimentală și istorică a acestui monument, care ar fi cea mai importantă piesă sau colecție?
În momentul cînd intri în mausoleu, fiecare obiect are importanța lui. Majoritatea sînt găsite pe linia fontului, fiecare obiect are povestea lui, însă ceea ce aș menționa în mod deosebit e o fotografie color. O fotografie unicat, care a fost făcută în 1918, la 6 august, în momentul în care Regina Maria cu familia regală au fost pe dealul Cireșoaia, au îngrijit crucile ostașilor căzuți și au luat prînzul cu locuitorii din Tîrgu Ocna. De asta a și rămas numele locului de Masa Reginei.
Descrieți-ne ce poate vedea vizitatorul în muzeu.
Avem aici un medalion cu o parte din eroii căzuți în primul război mondial, vitejii neamului. A fost făcut la inițiativa familiei regale, în 1920, și nu se putea reproduce decît cu acordul lor. Nu putem să sărim peste fotografiile ciobanului Elisei Ursac, un personaj aparte, un erou al primului război mondial, datorită faptei pe care a făcut-o. Și anume, a fost călăuza vînătorilor de munte: datorită lui, s-a putut cîștiga bătălia de pe Cireșoaia. Aici avem două drapele, drapelele de luptă ale regimentelor 15 Infanterie și 4 Artilerie și, în vitrină, obiecte care au fost găsite pe linia frontului, de la binocluri la obiecte personale ale soldaților, căști din primul război mondial, clești de tăiat sîrmă, baionete, bidonașe de apă, tot ce au avut în dotare soldații români, austrieci sau nemți, de la toate trupele combatante, indiferent de naționalitate.
Această piatră funerară are dedesubt și un mormînt sau este doar decorativă?
Aici este un osuar în care au fost depuși cinci soldați români, care, din păcate, prin 1945, a fost devastat, odată cu mausoleul, de către armata rusă. În 1974, la restaurare, s-a decis să fie închis cu această piatră de mormînt, simbol al tuturor eroilor care au căzut pe frontul Oituz – Tîrgu Ocna: peste 14.000, pe dealul Coșna, și 16.000, pe dealul Cireșoaia.
La etajul unu, pe lîngă obiecte militare și fotografii din timpul construirii mausoleului, avem imagini din Tîrgu Ocna – casă distrusă de bombardament, postul de comandă al Regimentului 27 Infanterie de pe dealul Cireșoaia, telegrafiști, în timpul luptelor. Avem o fotografie cu caporalul Constantin Mușat, unul dintre eroii cunoscuți și făcuți public pentru faptele sale de vitejie. A venit la Tîrgu Ocna și a luptat cu o singură mînă pe dealul Coșna, unde a căzut eroic pe 13 august 1917, fiind cel mai înaintat grenadier în linia inamică și cu ultima sa grenadă în mînă, în momentul în care corpul său a fost recuperat de pe front. Aici avem o parte din ofițerii care au luptat în zona vîrfului Coșna, locotenent-colonelul Gheorghe Demetriade, înmormîntat la Tîrgu Ocna, colonelul Marcel Olteanu, care a fost general, în 1919, cînd a ajuns cu trupele diviziei la Budapesta, generalul Averescu, în vara anului 1917, în zona Tîrgu Ocnei, Eremia Grigorescu, la Oituz, în 1916, lunile octombrie-noiembrie, și cu vînătorii de munte. Batalionul Vînători de Munte a fost înființat la 3 noiembrie 1916 și a fost singura noastră trupă de elită care a avut un marș de 160 de kilometri, în 1917. Au plecat de la Tîrgu Neamț, pe jos, pînă la Tîrgu Ocna, marș pe care l-au făcut în trei zile, iar, după cîteva ore de odihnă, au plecat la atac, în bătăliile Cireșoaiei. În prima lor confruntare, au avut doar doi morți și 17 răniți și au luat șase prizonieri austro-ungari. În această fotografie, pe fundal, e căpitanul Gheorghe Ionescu-Sinaia, din batalionul vînătorilor de munte – de remarcat cele două obuze din spatele lui, calibrul 210 și calibrul 305. Nu cred că vă imaginați ce cratere făceau acele obuze: cele de 305 au raza de vreo opt metri. Avem și cîteva schițe cu bătăliile de pe frontul Moldovei. Comandantul vînătorilor de munte, maiorul Virgil Bădulescu, primul ofițer care a intuit necesitatea unei trupe de elită pentru luptele în munți. Și aici avem, la fel, obiecte găsite pe linia frontului, cîteva brevete militare și o colecție de articole din Săptămâna Răsboiului, un ziar care a fost publicat în 1914, la începutul lunii august, și noi avem colecția pînă în luna februarie 1916. Cel care a făcut colecția nu a reușit să le adune decît pe cele pînă în februarie 1916 și a dorit să le doneze muzeului, ca să fie văzute de cei care vor trece pe-aici, pe la noi.
Știu că există oameni pasionați de găsirea artefactelor din primul război mondial și care vin chiar cu detectoare de metale ca să descopere lucruri ale soldaților care au luptat aici. Se continuă cercetările arheologice în această zonă?
E o echipă de voluntari autorizați, cu detectoare de metal. Noi facem periodic cercetarea liniei frontului. Obiectele pe care le găsim sînt aduse aici, la mausoleu, cum ați văzut și la parter. Acolo sînt cîteva pe care am reușit să le restaurăm; ce găsim încercăm să restaurăm pentru păstrare și pentru expunere. Avem o colaborare destul de bună cu acești voluntari, care nu au nici o pretenție pentru ceea ce fac – e doar din pasiune și pentru a păstra memoria eroilor noștri. Am avut organizate chiar expoziții, împreună cu băieții cu care merg la cercetări, și contează foarte mult în momentul cînd reușești să găsești ceva nou. Multe lucruri sînt inedite și neștiute, de exemplu, în zona Cireșoaiei, spre Slănic Moldova, Armata Română a luptat împotriva unor trupe de elită ale cavaleriei prusace, dragoni imperiali, despre care noi, inițial, nu știam nimic. Am găsit în front, după aia am căutat în arhivele militare, cele două regimente care au luptat în zona aia și au fost decimate de trupele românești. Am găsit și o groapă comună, la Slănic Moldova, 21 de soldați români și foarte multe oseminte pe linia frontului. Cred că pînă în prezent sînt peste 60 de soldați, rămășițele lor, descoperite atît în zona Tîrgu Ocna, pe Coșna, Cireșoaia, Slănic Moldova, Dofteana, cam pe tot frontul Oituzului.
Colaborați cu vreun muzeu de istorie, astfel ca piesele valoroase să fie văzute și în altă parte în țară?
Colaborarea pe care o avem, recentă, e cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ Bacău, muzeul nostru județean. Am mai colaborat cu muzeul de istorie de la Galați (ca fost student acolo, am păstrat legătura cu centrul universitar) și, de doi ani încoace, restaurarea se face la Muzeul Militar din București – soția fiind restaurator metale, obiectele pe care noi le descoperim sînt restaurate de ea, la Muzeul Militar.
Urcăm și la etajul doi, pentru că de acolo vă pot arăta zona, să vedeți și panorama orașului (aici, la acest nivel, am încercat să aducem o parte din obuzele pe care le-am găsit pe linia fontului, scuturi de tranșee pe care le-au avut trupele austro-ungare). Vedem, în partea nord-estică, orașul Tîrgu Ocna, în partea de sud, acolo, pe mijloc, este dealul Coșna, zona unde au fost cele mai grele lupte, în august 1917, unde noi ne-am confruntat cu vînătorii alpini germani Württemberg conduși de Erwin Romell. Acolo au luptat soldații Diviziei 6 Infanterie, Diviziei 1 Cavalerie și grănicerii de munte, Regimentul 2, care a fost pe Coșna, și Regimentul 1, care a luptat dincolo, la Oituz-Cașin. Puteți observa dealurile care înconjoară orașul. Toate sînt pline de tranșee, iar ceea ce surprinde e distanța foarte mică dintre oraș și linia frontului. În 1916 și 1917, Tîrgu Ocna a fost oraș-martir, a fost bombardat atît cu obuze incendiare, cît și cu obuze explozive – a fost avariat foarte tare, iar localnicii au continuat să-l refacă. A fost chiar denumit Salzburg-ul României, în perioada interbelică.
Un mesaj pentru viitorii vizitatori?
Cel mai important mesaj ar fi să păstrăm vie amintirea înaintașilor noștri, să ducem mai departe memoria lor, sacrificiul pe care l-au făcut pentru noi, cei de astăzi, și să putem spune și noi, ca pe frontispiciul mausoleului, că ne-am făcut datoria. Deci, așa cum e scris, Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria, să încercăm și noi să ne-o facem pe a noastră.
Grig Bute