Invitaţie la evenimentul „Un mărţişor pentru comunitate”


Congregaţia „Surorile Providenţei” şi Primăria Oraşului Slănic Moldova organizează, la 28 februarie 2017, ora 13.00, evenimentul intitulat „Un mărţişor pentru comunitate”, prilejuit de inaugurarea oficială a sediului Centrului de Îngrijire la Domiciliu Slănic Moldova. Evenimentul se va desfăşura în clădirea grădiniţei din cartierul Cireşoaia (str. Cireşoaia, 98).

Această manifestare marchează concretizarea parteneriatului dintre Congregaţia „Surorile Providenţei” şi Primăria Oraşului Slănic Moldova prin care se asigură spaţiul necesar înfiinţării şi funcţionării primului serviciu de îngrijire la domiciliu în această comunitate, realizat prin proiectul „Înfiinţare centru de îngrijire la domiciliu în Slănic Moldova” finanţat de Fundaţia Vodafone în cadrul programului „Investiţii în mediul rural”, ediţia 2016-2017, derulat în parteneriat cu Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău.

Lucrările de amenajare a acestui spaţiu au fost finalizate cu contribuţia generoasă a organizaţiei Habitat for Humanity Comăneşti, a SC Omega BC Communications, a Centrului Diecezan Caritas Iaşi, a şcolii şi Bisericii locale şi a membrilor comunităţii locale.

Serviciul de îngrijire la domiciliu este mărţişorul nostru pentru locuitorii oraşului Slănic Moldova şi, în calitate de colaboratori la succesul acestui proiect, vă rugăm să fiţi alături de noi la acest moment de sărbătoare!

Sr. Viviana Radu

Be the first to comment on "Invitaţie la evenimentul „Un mărţişor pentru comunitate”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*