Prima Sfântă Împărtășanie 2012


Sfânta Treime, 3 iunie 2012, sărbătoarea cea mai încărcată de mister. Și ca să fie întregită, 18 copii l-au primit pentru prima dată pe Isus din Sfânta Taină care este un alt mare mister. Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos care se jertfește mereu și se transformă în pâine și vin, vrând să ne transmită dorința de schimbare a tuturor, dar mai ales o iubire nemărginită față de copii pe care îi cheamă să vină la El.

Copiii s-au pregătit cu mult timp înainte sub atenta supraveghere a pr. Marian Dascălu, a sâSurorilor Providenței și a două catehete, Loredana și Mădălina.

Liturghia a început la ora 10:00 cu o scurtă procesiune. Chipurile copiilor care erau îmbrăcați în alb ca niște îngerași radiau de bucurie și emoție. Albul predomina peste tot. Este culoarea purității și a nevinovăției. Rochițele fetițelor, cămășile băieților, fundele de tul care împodobeau băncile și nu în ultimul rând florile de pe altar anunțau prin frumusețe și inocență marea sărbătoare.

La început părintele a prezentat tabloul „Cina cea de Taină” care a fost folosit ca imagine simbol pentru această zi specială. Un băiețel a spus câteva cuvinte de deschidere, mulțumind celor care au avut răbdare să-i pregătească și propunându-ne nouă, cei prezenți să ne rugăm pentru ei.

Predica a fost un dialog între părinte și copii pe marginea semnificației acestei zile pentru fiecare. O dată în plus, copiii, prin răspunsurile date au demonstrat că sunt gata să-l primească pe Isus. Și l-au primit în acordurile cântecului „Lăsați pe copii să vină la mine”, moment atât de important imortalizat in inima fiecărui creștin pentru totdeauna.

La sfârșit s-au făcut pozele de rigoare după care fiecare copil a plecat acasă cu cei dragi, o amintire și bineînțeles un cadou dulce. (MB)

Be the first to comment on "Prima Sfântă Împărtășanie 2012"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*