Punct și de la capăt


După aproape 9 ani în care parintele Petru Beșleagă a pastorit în Cireșoaia, iată că episcopul a hotărât ca sfinția sa ”să-și continue lucrarea” in altă parohie: la Tămășeni. Înainte de acest pas, o altă misiune i-a fost încredințată: in luna septembrie a fost ales Decan de Moinesti.

Pe data de 1 noiembrie 2010 a avut loc liturghia de “rămas bun”, moment in care am avut ocazia să ne dăm seama mai bine de shimbările făcute in parohia din Cireșoaia in timpul mandatului părintelui Petru Beșleagă. O parte dintre acestea sunt:
-Surorile Providenței sunt prezente in parohie datorită lui;
-Corul de tineri si copii s-a imbunătățit;
-Timp de 5 ani s-au facut campusuri de neuitat cu copiii si tinerii din Cireșoaia, unde, pe lângă tinerii animatori români, parintele a invitat și animatori italieni;
-A crescut numărul ministranților de la altar;
-Se face cateheza copiilor, tinerii fiindu-le cateheți;
-In timpul sărbătorilor de iarnă vizitam bolnavii, le ofeream un mic “cadou” si le cântam 1-2 colinde; toate acestea organizate de parohie.

Au avut loc schimbări și pe plan material:
-Parohia si căminul sunt mult mai frumoase;
-Corul tinerilor și al copiilor este mult mai frumos, prin costumațiile noi;
-S-a imbunătățit sonorizarea în Biserică cu stație, microfoane, orgă;
-Au fost instalate două policandre;
-De puțin timp, gardul Bisericii este mai frumos și mai aspectuos.

Nu ne ramâne decat să-i mulțumim din suflet părintelui Petru Beșleagă pentru tot ce a făcut în parohia noastră, să ne rugăm în continuare pentru el ca Domnul să il lumineze și să fie un intrument al Duhului Sfânt. Iar, între timp, să implorăm de la Tatăl Ceresc să ne păstreze credincioși și buni pe toți, în ascultare față de păstorii noștri viitori.

Această schimbare este voința Domnului, așa cum ne-a mărturisit chiar părintele Beșleagă: ”Când Domnul vrea să continue lucrarea Sa… schimbă preotul.”
Mulțumim Domnului pentru familiile noastre, pentru familia mare care este Cireșoaia și pentru conducătorii noștri ca împreună să ajungem în Impărăția Lui Veșnică!

Georgiana B.

 

Be the first to comment on "Punct și de la capăt"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*