1920. Episcopul Cisar vizitează Valea Slănicului


Alexandru Theodor Cisar (1880-1954) a fost episcop de Iaşi în perioada 22 aprilie 1920 – 12 decembrie 1924 şi administrator apostolic al Episcopiei Catolice de Iaşi în perioada 12 decembrie 1924 – 5 iulie 1925. În data de 14 septembrie 1920, episcopul Cisar a vizitat Slănicul Moldovei poposind și în Cireșoaia.

Terminând vizita în biserica de lemn și cimitirul din Tuta, Preasfințitul Cisar și preoții care îl însoțeau s-au întors în Târgu Trotuș, unde au servit cina și au făcut planurile pentru ziua următoare, care presupunea o deplasare lungă, chiar pe drumuri greu accesibile.

În ziua de 14 septembrie 1920, plecând din Târgu Trotuș, „episcopul făcu o excursiune la Slănicul Moldovei mergând în preumblare până peste fosta graniță”. Drumul până la Târgu Ocna era bun și cunoscut deja de oaspeții de la Iași. S-a amintit că locuitorii catolici din Târgu Ocna au fost semnalaţi pentru prima dată de Schematismul Misiunii din Moldova pentru anul 1850, sub forma „in civitate Oknae”, cu un număr de 102 credincioşi, fără biserică.

Trăsura cu care călătorea episcopul Cisar a trecut apoi prin Gura Sălnic, vechea mahala din oraşul Târgu Ocna, între confluenţa Trotușului cu pârâul Slănic şi muntele Măgura. Catolicii din acea zonă au fost semnalaţi, pentru prima dată, în statisticile catolice de Schematismul Misiunii din anul 1850, sub forma „Guravoi”, lângă Târgu Ocna, având un număr de 41 credincioşi, fără biserică. Apoi s-a construit biserica dedicată sfântului Gheorghe, o biserică frumoasă din piatră, care a fost vizitată de episcopul Cisar cu câteva zile în urmă.

A urmat călătoria frumoasă spre Slănic, prin Valea Slănicului, între dealurile Coșna și Cireșoaia, zone încărcate de memoria celor căzuți în timpul luptelor din Primul Război Mondial, în cinstea cărora s-a ridicat în acea perioadă monumentul Magura Ocnei. Lucrările pentru ridicarea acestui impunător edificiu au fost făcute de către soldaţii veterani, rămaşi în viaţă după aprigele lupte de la Oituz-Coşna-Cireşoaia. Fondurile necesare pentru această construcţie au fost adunate prin subscripţie publică de către Mihai Teodoru, iniţiatorul acestui proiect, sprijinit de arhitectul Constantin Ciogolea.

Placa comemorativă are un text emoționant: „Ostaşi ce aţi căzut pentru ţară, / Viteji ai credinţei, soldaţi, / Oriunde în morminte voi staţi, / Vă fie ţărâna uşoară! (Eroilor căzuţi în războiul 1916-1919)”. Deasupra mormântului eroului necunoscut străjuiesc 2 drapele de luptă, a Regimentului 15 infanterie şi a Regimentului 4 Artilerie, două din regimentele care au dus greul războiului de pe frontul de la Oituz. Situaţia cea mai dificilă însa, a început în 8 august 1917, atunci când a existat pericolul ruperii liniei frontului pe direcţia Coşna-Cireşoaia. Unităţile germane şi austro-ungare se apropiau din ce în ce mai mult de oraşul Târgu Ocna. Pericolul cuceririi Văii Trotuşului de către inamic, va determina Marele Cartier General să trimită urgent în această zonă trupe de rezervă. Astfel că, în 11 august 1917 trebuia să ajungă la Târgu Ocna Divizia 1 cavalerie de la Mărăşeşti şi un Batalion de Vânători de Munte de la Târgu Neamţ. Spre seara zilei de 11 august, după ce vor străbate o distanţă de 145 km pe jos şi cu echipament de război, Batalionul Cireşoaia, va ajunge în apropiere de Târgu Ocna, într-un sat, Brăteşti.

După câteva ore de odihnă, un grup de soldaţi din batalionul maiorului Virgil Bădulesu, conduşi de către Elisei Ursac, vor ajunge în Bogata. De aici, pe cărări ocolitoare şi ferite de privirea inamicului, vor ajune în spatele liniilor germane aflate pe vârful Cireşoaia. Luat prin surprindere, inamicul se va retrage în dezordine, lăsând în urma sa numeroşi prizonieri şi armament.

Luptele au continuat şi în zilele următoare atât pentu frontul de la Cireşoaia, cât şi pentru cel de la Coşna. Luptând cu eroism, soldaţii Regimentului de Cavalerie şi cel al Regimentului 2 de Grăniceri vor reuşi să recucerească vârful Coşna în 13 august 1917. Tot acum va cădea eroic Lt. Col. Gheorghe Demetriad, conducătorul escadronului său de Roşiori din Regimentu 9, iar Col. Marcel Olteanu, comandantul Brigăzii 3 de Roşiori va continua asaltul pentru cucerirea cotei 789. Tot în această zi (13 august 1917) de grea încercare, va cădea eroic şi caporalul grenadier, Constantin Muşat din Regimentul 2 de Grăniceri. Luptând pe valea Prahovei în 1916, va fi rănit grav de două ori. A doua oară, îşi va piede mâna stângă. După şapte luni de spitalizare, aflând că urma să fie reformat, va fugi din spital, pentru a se alătura camarazilor săi. Jertfa sa a rămas ca o pildă mişcătoare de înţelegere şi datorie faţă de ţară dincolo de originile fixate şi de legile firii şi de ale oamenilor.

Făcând memoria acelor lupte, episcopul Cisar și suita care îl însoțea au ajuns la ruinele bisericii din CIREȘOAIA, localitate care inițial se numea Slănic. Originea satului este la începutul veacului al XIX-lea, până atunci Valea Slănicului fiind nelocuită și acoperită de păduri seculare. Satele de pe această vale au apărut în urma descoperirii apelor minerale, în 1801. După ce s-a constituit stațiunea balneară și a primit numele „Slănic”, satul actual Cireșoaia s-a numit „Sfânta Ana”, după patroana bisericii. Ulterior s-a mai numit „Satu-Nou-Băi”şi „Satu-Biserica”.

După ultima organizare administrativă a judeţului Bacău, localitatea a primit numele de Cireşoaia, după numele masivului muntos de alături. Locuitorii provin din localităţi învecinate, în special din Târgu Trotuş şi din Grozeşti; mulţi venind apoi şi din Transilvania. Cei mai mulţi sunt de origine secuiască. Ocupaţia iniţială a fost de cioplitori în piatră; ulterior, în bună parte s-au angajat în domeniul petrolier şi în mina de sare din Târgu Ocna, în timp ce femeile lucrau în staţiune.

Interesându-se de biserica aflată în ruină, episcopul Cisar a aflat că prima biserică a fost clădită din paiantă, așa cum arată Schematismul Misiunii din anul 1850. Peste câțiva ani, statisticile bisericilor catolice din Moldova (1871-1872) ne arată că această biserică din „Slanichi” a fost construită în anul 1841. După anul 1872, parohul din Târgu Trotuș, Dominic Dalla Posta a coordonat ridicarea unei biserici din piatră. Lucrările au durat până în anul 1916, când biserica a fost distrusă de vitregiile războiului, împreună cu casa de lângă biserică. De aceea, Liturghiile se țineau la acea dată în casa ce se construise pentru dascăl. Ca și la Tuta, episcopul i-a cerut parohului de Târgu Trotuş să se implice în ridicarea unei biserici noi în Cireșoaia, ceea ce s-a concretizat peste doi ani.

În statistica anuală, pe anul 1920, a Parohiei Târgu Trotuș s-a făcut mențiunea că „din cauza operațiunilor militare ale războiului, au fost distruse biserica „Sfânta Ana” și casa bisericii, iar slujbele se fac în case particulare”.

Mergând mai departe, Preasfințitului Cisar i-au fost prezentate frumusețile naturii, mai ales Munţii Nemira, la baza căreia s-a întemeiat frumoasa stațiune SLĂNIC-MOLDOVA sau Băile-Slănic, în care au venit mulți austrieci, mai ales din Bucovina, să se trateze. Apele minerale de acolo și proprietățile lor au fost descoperite, în anul 1801, de către un anume Mihăilucă. Frontiera cu Imperiul Austro-ungar era la numai câţiva km distanță, de aceea episcopul Cisar a dorit să traverseze acest hotar, „mergând în preumblare până peste fosta graniță”.

Cea mai reprezentativă clădire a staţiunii Slănic-Moldova era cazinoul, dat în folosinţă în anul 1894. Staţiunea era numită și „Perla Moldovei”, fiind renumită mai ales pentru apa minerală folosită la tratarea problemelor digestive. Băile erau recomandate pentru ameliorarea reumatismelor şi a bolilor respiratorii. Episcopul a fost încântat să afle că mulți intelectuali din Iași poposeau vara la Slănicul Moldovei, pentru odihnă și tratament. Este celebră o poză de la Băile Slănic, datată 1885, în care apar I. Creangă, A.C. Cuza şi N.A. Bogdan.

Întrucât și în această parte a Văii Slănicului și-au făcut locuințe unii catolici sosiți din fostul Slănic (Cireșoaia) sau comercianți, episcopul a cerut ca în evidențele Parohiei Târgu Trotuș aceștia să fie consemnați separat. Așa se face că în statisticile anuale ale parohiei, începând cu anul 1920, se menționează separat aşezarea, sub denumirea „Satul Nou – Băi” sau „Slănic Băi”. Până atunci aşezarea a fost consemnată: „Slănic-Sfânta Ana”, fără biserică.

După mai multe ore petrecute în pădurile de la baza Munților Nemira, episcopul Cisar și preoții care l-au însoțit în acea zi s-au întors la casa parohială din Târgu Trotuș pentru a pregăti celebrările de a doua zi, din Onești și Grozești.

Pr. Alois Moraru