Redevin funcționale izvoarele minerale din Slănic Moldova


11 izvoare minerale din zestrea naturală cu mult mai mare a stațiunii Slănic Moldova vor fi repornite joi, 14 octombrie, chiar în ziua în care creștinii o prăznuiesc pe Cuvioasa Parascheva. Izvoarele au fost reamenajate și modernizate pe locurile unde au funcționat până au fost închise în anul 2013.

„Consider – ne-a declarat primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu – că este un moment istoric pentru stațiunea și orașul nostru, pentru că pentru prima oară Primăria are aceste izvoare, pe care le-a repornit cu instalații moderne, dotate cu senzori care atunci când se apropie un turist de izvor apa începe să curgă. În zonă va fi modernizat și iluminatul. De joi, apa va curge la izvoarele minerale gratuit, pentru ca toți oamenii să beneficieze de această bogăție oferită naturii de Dumnezeu”.

La Slănic Moldova, în anii ’70 s-a făcut un sistem de distribuire a apei minerale care a funcționat până în anul 2013, când, datorită litigiilor cu proprietarii de terenuri și clădiri din zonă preluate în regim privat după 1989, funcționarea izvoarelor a fost oprită. „Noi – a mai precizat Gheorghe Baciu – am început, acum cinci ani preluarea în domeniul public a acestor izvoare. În prezent explorarea zonei cu izvoare minerale este încheiată și am obținut indicațiile terapeutice ale acestora, dar am depus și documentația pentru licența de exploatare. Însă, de două luni am preluat și terenurile și clădirile de la izvoare. Acum, repornim izvoarele pe vechile lor amplasamente. Până acum, apa de la trei izvoare a curs, pur și simplu, în albia pârâului Slănic, iar turiștii nu puteau beneficia de ea”.

Izvoare de istorie

Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonate, bicarbonate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale, izvoare descoperite în anul 1801, iar în 1877 au apărut primele instalații balneare. Specialiștii le-au comparat cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains etc.
Slănic Moldova asigura tratament pentru tulburări digestive (gastrite cronice hipo și hiper acide, ulcere gastrice și duodenale, afecțiuni stomacale post-chirurgicale, colite cronice atipice, colon inflamabil, constipație cronică), boli hepatobiliare (dischinezie biliara, colecistită cronică cu sau fără calculi, stări postoperatorii în boli ale ficatului), boli metabolice și nutriționale (diabet melitus, forme ușoare și intermediare, obezitate), boli ale rinichiului și urinare (stări de după tratamentul infecțiilor urinare, acolo unde nu au existat leziuni sau dereglări renale).

Cu mult timp în urmă, izvoarele din Slănic Moldova au fost administrate de Spitalul Sf. Spiridon din Iași, care avea aici și clădiri și vile, feredee și bază de tratament administrate de Hotelul Racoviță. Odată cu naționalizarea din 1948, izvoarele au trecut la Întreprinderea Balneoclimaterică din Slănic Moldova, care le-a modernizat și a făcut prospecțiuni importante. După 1989, această întreprindere s-a privatizat și a devenit societatea Perla Moldovei. În anul 2004, societatea a cedat Primăriei căile de acces până la Păstrăvărie, prin act de donație, dar a păstrat terenurile aferente, captările și mofeta. (Petru Done)