Moartea vine pe neașteptate



 
Era un tânăr din familie bună, cunoștea multe adevăruri ale Sfintei Scripturi, dar ce folos, dacă viața lui nu era o viață de creștin! Petrecerile fără măsură erau căile pe care socotea el că-și poate face viața fericită. Sfaturile părinților n-au fost ținute în seamă.
 
Murindu-i părinții, a rămas singur stăpân pe întreaga avere și acum își făcea și mai mult de cap. Într-o zi, însă, s-a întâlnit cu un vechi și bun prieten din copilărie care, aflând despre felul lui de viață, l-a făcut atent asupra primejdiei ce-l pândește, dacă va continua să trăiască așa cum a apucat.
 
El n-a dat nici o însemnătate spuselor prietenului său și chiar a intrat la un restaurant unde-l așteptau cei de-o seamă cu el de chef și de petrecere. După câteva pahare de vin, a căzut pe gânduri. Vorbele prietenului său s-au furișat în inima lui și acum își începeau lucrarea. Fără să vrea și-a oprit atenția la ceasul de perete și-l auzea deslușit cum bate: tic-tac-tic-tac… Odată cu tic-tacul ceasului, a auzit înăuntrul său un glas:
 
Vremea trece, moartea vine,
Tu petreci mereu.
Ce amar va fi de tine,
Că mori ne-mpăcat cu Dumnezeu!
 
Tocmai era cu paharul în mână când a auzit aceste cuvinte. A pus paharul pe masă, a privit prin negura fumului de țigară la tovarășii săi și l-a prins o scârbă de toți. Și-a pierdut toată dispoziția pentru petrecere. Simțea că se sufocă în atmosfera încărcată din restaurant. Voia să fie liber, avea nevoie de aer curat. Nu mai putea rămâne înăuntru. S-a ridicat de la masă și a ieșit afară.
 
Dornic de meditare adâncă, s-a îndreptat spre malul apei de la marginea orașului.
 
 
Aerul curat și priveliștea minunată a naturii, care era așa de fermecătoare sub razele argintii ale lunii, l-a mai înviorat. Aici a văzut un pescar ce tocmai atunci își scotea mreaja plină de pește. Deodată în conștiința lui auzi un glas:
 
– Omul nu știe când va veni ceasul morții. Asemenea acestui pește va fi prins de ghearele ei. Vai de el, dacă-l va găsi nepregătit!
 
Aceste cuvinte l-au cutremurat. S-a gândit mult la viața lui și o găsea cu totul nepregătită pentru ceasul morții. Când s-a dezmeticit din frământările lăuntrice, era ziuă. A plecat mai departe pe malul râului, în răcoarea dimineții, ca să se liniștească. Ieșise de mult din oraș și acum rătăcea prin lunca apei. Un zgomot neobișnuit l-a făcut să tresară. Erau niște lucrători care tăiau cu ferăstrăul copaci. A privit cu drag la seninătatea și mulțumirea ce se citea pe fețele lor și ar fi dorit să stea de vorbă cu ei, dar deodată a auzit, iarăși, același glas șoptind în sufletul său:
 
– Tot pomul care nu face roadă, se taie și se aruncă în foc. Tot omul care nu face roadă de pocăință, se taie și se aruncă în focul cel veșnic.
 
A renunțat să mai stea de vorbă cu lucrătorii și a plecat mai departe, gândindu-se adânc la glasul care-i sfredelea conștiința și care-i zbuciuma sufletul. Târziu de tot, s-a întors în oraș. Mergea pe străzi ca un ieșit din minți. Nu știa unde se va opri și ce se va întâmpla cu el. În drumul său a trecut și pe lângă o biserică ce era deschisă. Același glas i-a zis:
 
– Intră și te roagă! Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
 
A intrat în biserică, a început să se roage și deodată în mintea lui s-a făcut o lumină mare. Acum vedea lămurit că el este omul pe care-l va prinde moartea nepregătit. El este pomul fără roade care se va tăia și se va arunca în foc. El este fiul rătăcit pe care-l așteaptă Dumnezeu să se întoarcă la credință.
 
A binecuvântat clipa aceasta care a adus lumină în viața sa. A mulțumit lui Dumnezeu care are atâta răbdare și nu l-a pierdut până acum pentru mulțimea păcatelor sale, ci cu dragoste îl vrea să se îndrepteze. Cu aceste gânduri luminoase a ieșit din biserică un om nou. Începuse în sufletul său lucrarea întoarcerii la Domnul!
 
Pr. Dr. Dumitru I. Bodale, Trăiri în Hristos, Colecţia Teologică „Cuvântul Vieţii”, 1985, Detroit, Michigan.