Muzică, bucate și distracție pe cinste la Festivalul ,,Răvășitul Oilor”


Platoul de pe Muntele Bolovanu din Slănic Moldova, potopit generos de pastelurile toamnei, a fost timp de trei zile (12 – 14 octombrie) luat la propriu cu asalt de mulțime de localnici, dar și de turiști din mai multe județe. Lumea a venit la cea de a treia ediție a Festivalului produselor tradiționale ,,Răvășitul oilor”, manifestarea organizată de Primăria Slănic Moldova, în parteneriat cu Ferma Stâna Dacilor. Festivalul a pus din nou în valoare activitatea crescătorilor de animale de pe Valea Slănicului, dar și a celor care, parcă tot mai mulți și mai interesați, inclusiv din alte zone ale țării, vor să prepare și să comercializeze produse tradiționale.

Platoul festivalului se află între păduri de foioase, preponderent de fag, în imediata vecinătate a Fermei Dacilor, dar și a Mănăstirii Ștefan cel Mare și Sfânt. Sâmbătă, 13 octombrie, aici manifestarea era în toi când am ajuns noi. Zeci de producători îmbiau vizitatorii cu fel de fel de preparate alimentare specifice mai ales toamnei, dar și cu artizanat și cu vinuri de calitate din podgorii renumite ale țării.

Chiar la intrarea în poligonul festivalului erau așezați, cu recuzita obișnuită, ceata de daci de la Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova, iar pe platou roiau călăreți mândri cu cai, ponei și chiar cu simpatici măgăruși.

Pe scena festivalului evoluau formații și interpreți de muzică populară, iar pe la unele standuri se preparau, pe loc, în imense ceaune și tigăi, fel de fel de bucate apetisante.

O tușă aparte a dat festivalului chiar primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, și soția sa, care, îmbrăcați în superbe costume populare, au amenajat un stand cu produse tradiționale, multe din gospodăria proprie, cu care i-au întâmpinat invitații oficiali și nu numai pe ei.

Alături de slăniceni au fost, sâmbătă, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, președintele Raionului Cahul, din Republica Moldova, Ion Groza, care a venit acolo cu șapte primari din raion, dar și primarii orașelor Moinești, Târgu Ocna și Dărmănești, precum și directorul economic al Grupului Agricola Bacău, Gheorghe Covrig – venit în nume personal.

Printre participanți l-am cunoscut și pe Leonid Catera, primarul comunei Brînza, din Republica Moldova, pe Ion Prisăcaru, producător de alimente ambalate în atmosferă protectoare din republica de peste Prut.

Au fost acolo și câțiva turiști francezi aflați în stațiune, care au ales să parcurgă drumul de la șosea spre fermă pe jos, realmente fascinați de frumusețea locurilor.

La reușita manifestării au contribuit și echipa Salvamont a Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Jandarmeria Montană Slănic-Moldova, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și Poliția orașului Slănic-Moldova.

Și pentru ca atmosfera de la răvășitul oilor să se facă simțită și în centrul stațiunii, turiștii care nu au reușit să ajungă la evenimentul de pe Muntele Bolovanu au fost întâmpinați de personalul de la Restaurantul ,,Crama Domnească”. S-au bucurat de produse și preparate specifice acestei sărbători, servite direct din ceaunurile încinse, din care n-a lipsit faimoasa tocăniță de berbecuț cu mămăliguță.

„Și în acest an, la Festivalul Răvășitul oilor a fost dedicat întreprinzătorilor noștri, oamenilor gospodari și harnici de pe Valea Slănicului și Trotușului, care au adus aici produse tradiționale de tot felul. Au căpătat, ușor-ușor, încrederea că acest mod de preparare și de comercializare a produselor este cel mai bun. Anul acesta i-am văzut mult mai încrezători în ei. Până anul trecut, un crescător de oi spunea mereu că nu mai poate continua, că vinde oile. Acum are altă opinie, produce și vinde la noi. În același timp, și turiștii care vin aici au început să caute produse locale. Sâmbătă, de exemplu, am organizat două degustări de produse pentru ca hotelierii noștri, la care vin turiștii, să se pronunțe asupra lor și să le promoveze în meniuri. Festivalul face o legătură mai bună între producători și beneficiari.”

Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova

„Cunosc această manifestare de la prima ei ediție. A evoluat în bine de la an la an. Sigur va prinde aici rădăcini și va deveni ea însăși tradițională. La ediția actuală am văzut foarte mulți participanți, între care mulți turiști, din câteva județe ale țării. Eu, acum, ca ministru și politician, sunt doar câteva zile din lună pe acasă, dar aștept să ajung aici de fiecare dată, pentru a gusta din viața tradițională pe care o cunosc de mic copil în comuna Poduri. Ador produsele tradiționale și chiar la mine acasă cresc câteva găini, fac și câteva produse tradiționale pentru familie.”

Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul

„Am fost pentru prima dată cu colegii mei din Republica Moldova la festivalul de la Slănic Moldova. Am văzut multă voie bună, dar și multe oferte de produse strămoșești. Este atât de frumos ca oamenii maturi să transmită copiilor asemenea tradiții. Am venit aici împreună cu șapte primari din raionul nostru, care au putut lua de la acest festival un exemplu frumos. Și am venit la Slănic special pentru acest eveniment. Am văzut că și noi, de dincolo de Prut, și dumneavoastră de aici, avem o bogăție în comun: tradițiile românești.”

Ion Groza, președintele Raionului Cahul

Petru Done

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO