Nu vin la biserică deoarece…



„-Nu vin la biserică deoarece bisericile sunt prea goale, ceea ce spun preoţii nu mă interesează;
-Nu vin la biserică deoarece ritualul se repetă, este prea vechi, slujbele sunt prea lungi;
-Nu vin la biserică deoarece biserica face prea puţin pentru săraci, nevoiaşi și bătrâni;
-Nu vin la biserică deoarece biserica vorbeşte prea mult despre familie, căsătorie, şi despre menirea acestor instituţii – aceea de a creşte copii, în iubire şi în respect reciproc între soţi;
-Nu vin la biserică deoarece oamenii din biserică au feţe prea triste, sunt nişte ţărani şi sunt prea sărăcăcios îmbrăcaţi;
-Nu vin la biserică deoarece pe mulți dintre ei îi cunosc și știu cât de păcătoși sunt;
-Nu vin la biserică deoarece cred într-un Dumnezeu personal, dar nu trebuie să fac vreun efort ca să-l cunosc / nu vin la biserică deoarece cred că Dumnezeu este o energie, este peste tot în natură şi nu-l putem cunoaşte personal / nu vin la biserică deoarece nu cred că ne-a făcut Dumnezeu – cred că ne-a făcut Mama Natură.”

Țin minte că în copilărie biserica era plină de enoriași, efectiv stăteam atât de înghesuiți unii într-alții încât, la Prefacere, nici nu ne puteam așeza în genunchi. E adevărat, în anii 80 numărul credincioșilor din Cireșoaia era foarte mare, iar biserica era… mai mică. Vântul schimbării a suflat și peste meleagurile noastre, iar după 1989 oamenii au ales să emigreze, să-și părăsească locul de baștină și să caute un trai mai bun. Statul român nu le-a mai oferit nimic, posibilitățile materiale s-au împuținat drastic și singura soluție a fost calea străinătății. De exemplu, conform bilanțului anual realizat la sfințirea caselor, numai în anul 2014 au părăsit localitatea noastră 60 de persoane.

Anul acesta numărătoarea indică 1977 de credincioși creștini-catolici. Poate unii sunt bolnavi și nu se pot deplasa, poate alții sunt plecați din localitate în diferite interese, mai punem și copiii mici, dar tot nu se justifică prezența infimă la cele trei sfinte liturghii din zilele de duminică sau sărbătorile de poruncă. Semnalul de alarmă a fost tras de părintele vicar Marius Adam care, în predica de duminică, a subliniat faptul că fenomenul se resfrânge în primul rând asupra copiilor care nu mai vin la biserică, atâta vreme cât nu-i trimite nimeni, părinții preferând căldura căminului. Astfel, este afectată și participarea la activitățile ce le sunt dedicate, unde prezența este din ce în ce mai slabă sau deloc. La cateheza de sâmbătă de pildă, nu a venit niciun copil din clasa a patra.

Copiii nu reprezintă numai viitorul Bisericii, ci a întregii comunități, ei fac parte din Biserică așa cum fac parte din viața noastră de zi cu zi. De aceea, responsabilitatea Bisericii, a părinţilor şi a naşilor faţă de copii este una foarte mare, pentru că de felul cum se face educaţia lor în copilărie depinde întregul lor mod de a fi din adolescenţă şi până la sfârşitul vieţii.

Învățătura creștinească ne spune că Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă a Bisericii, centrul cultului religios şi al vieţii creştine. În cadrul acesteia, preotul şi credincioşii rostesc rugăciuni de slavă, de mulţumire şi de cerere către Dumnezeu. Este memorialul morţii şi învierii lui Isus. În cadrul ei, Isus se jertfeşte Tatălui pentru mântuirea lumii. La ea participă oamenii de pe pământ, împreună cu îngerii şi sfinţii din cer. Putem spune astfel că în cadrul Sfintei Liturghii se uneşte cerul cu pământul. Noi trebuie să-i fim recunoscători lui Isus, de aceea este datoria noastră să-I împlinim poruncile Sale.

Reîntorcându-ne la monologul de la început, ce-l regăsim adeseori ca o scuză a celor pentru care biserica nu mai reprezintă o arie de interes, putem lua în considerare noile tendințe ale omenirii care, urcând (sau coborând) pe treptele civilizației, trăiește într-o continuă schimbare, urmărind a se adapta și modifica în funcție de provocările ce se ivesc la fiecare pas. Însă omul nu e doar o ființă materială ghidată de instincte primare ci, este mai presus de toate, o ființă spirituală. Omul trebuie să se regăsească și să evolueze după legea divină care îl va călăuzi spre cunoașterea și desăvârșirea adevărată.

În sfârşit, inteligența, efortul şi perseverenţa omului sunt foarte importante – și e vital să încercăm să depăşim obstacolele externe, dar şi pe cele interne; şi îmbulzeala sau disconfortul dintr-o biserică, dar şi scuzele cu care ne păcălim singuri, adesea prea uşor, pentru a lipsi de la Sfânta Liturghie. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că nu facem singuri acest efort; se spune că, dacă omul face un pas cu Dumnezeu, putem fi siguri că Acesta va face 1000 de paşi către om. (PB)

resurse: Cătălin Sturza „Biserici goale, biserici pline” / foto facebook adrian scurtu

Be the first to comment on "Nu vin la biserică deoarece…"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*