De la vorbă la faptă



Ne place să ne considerăm credincioși. Spunem că avem credință în Isus Cristos, că nu facem prea multe lucruri rele, dar viața noastră ne contrazice. 

lost_soul_18_by_reygarfaust-d4ma6ggChiar și în lucrurile cele mai mărunte. Ne planificăm concedii, petreceri, evenimente. Ținem cont de programul de la serviciu, de disponibilitatea prietenilor, de condițiile meteo. Dar niciodată nu ținem cont de credința noastră. Nu spunem: nu pot pleca atunci că e începutul Postului Mare și ar trebui să mă ocup de sufletul meu. Nu spunem: e Nașterea Maicii Domnului, ar trebui să merg la biserică. Nu spunem nici mult mai banalul: e duminică, e liturghie, ar trebui să fiu în biserică.

Unii dintre noi își amintesc seara înainte de culcare să spună o rugăciune cât de mică. Obosiți, cu gândurile împrăștiate, dornici să adormim cât mai repede, murmurăm un Tatăl nostru pe fugă și ni se pare că ne-am rugat. Poate și dimineața reușim să spunem câte o rugăciune, poate nu. Dar apoi, când vine vorba de credință, declarăm cu toată convingerea că suntem credincioși.

Imaginați-vă un om care spune că e agricultor. Dimineața se uită în grabă peste pământurile sale. Poate o dată – de două ori pe an aruncă acolo niște semințe. În fugă. Seara se duce și timp de cinci minute prășește sau udă. Dar nu mai mult: cinci minute. Și tot așa în fiecare zi. Apoi lipsește câte o săptămână. În zilele în care ar trebui să lucreze pământul, are altceva în program.

Ce fel de recoltă va avea omul acesta? Cum va fi el privit la o întâlnire a agricultorilor? Vor muri de râs ceilalți agricultori. Iar recoltă nu va avea deloc. E destul să ne imaginăm cum va arăta grădina lui în septembrie.

Cam așa arată și sufletele noastre când vine toamna vieții. Aride, uscate, pline de dăunători și buruiene. Dar noi chiar credem că ne-am făcut datoria. Pentru că ne-am rugat zece minute pe zi, pentru că am postit când și cum sau n-am prea postit că „ne-a dat voie părintele” să mâncăm de dulce, că n-am prea ajuns la biserică fiindcă am fost în concediu, am avut oaspeți, nu ne-am simțit prea bine.

Atât suntem, dar nu atât putem. Putem mult mai mult, dar avem nevoie de dragoste și de credință. Unde cu adevărat e dragoste și credință, străduința e pe măsură. Cât facem pentru credință, atâta credem. De aceea Isus a spus că după fapte se cunoaște omul.

de Moni Stănilă

Be the first to comment on "De la vorbă la faptă"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*