Epoca de piatră pe Valea Slănicului



Drumul pina la Slanic Moldova serpuieste printre munti blajini si case care mai aratoase, care mai modeste. Din loc in loc, inca de la Tirgu Ocna si pina la Cerdac, la marginea soselei apar stive de pietre. Patratoase, taiate, slefuite, asezate cu grija in cuburi cu masura de un metru sau doi. Se vede ca sint rodul unei trude serioase, iar daca iscodesti mai atent printre case, la colt de ulite, zaresti si atelierele rudimentare unde au fost zamislite. Si, tot acolo, ii zaresti si pe mesterii pietrari, prafuiti, asudati si cu palmele batatorite. Se lupta cu stincile muntelui, ca sa le faca bucati si sa le vinda. Trudesc din greu, munca lor este cam pe la limita legalitatii, dar nici nu ar avea din ce altceva sa traiasca. Pe Valea Slanicului nu mai este bunastarea de odinioara. „Petrolul” a murit, la fel si multe dintre intreprinderile de prelucrarea lemnului din Tirgu Ocna sau Comanesti, la care faceau naveta. Asa ca nu le-a ramas decit sa exploateze ce au la indemina: unii piatra, altii lemnul padurii.

La trinta cu bolovanii mari cit un autobuz

Munca pietrarilor de la Slanic incepe in virf de munte, pe versanti abrupti si ostili, unde doar cataratorii sportivi s-ar aventura. Inarmati cu ustensile precum tirnacopul, barosul sau dalta, se iau la trinta cu bolovanii mari cit un autobuz. Cerceteaza atent, ciocanesc in piatra sa-i gaseasca fisurile, punctele vulnerabile, iar apoi purced la sapat. Se sapa saptamini in sir. In final, bolovanul se pravaleste cu mare vuiet, pe panta abrupta, zeci de metri. E un spectacol grandios, iar cei care vad bolovanul din drum au impresia ca nu mai au scapare din calea monstrului de piatra. Acesta se opreste, insa, in albia Slanicului, de unde apoi este mutat pina la atelierele din sat. Acolo, i se cauta, pietrei, „fibra”, dupa cum spun pietrarii, iar bolovanul este desfacut in felii, care mai apoi sint maruntite cu grija, pentru ca pierderile sa fie cit mai mici, iar munca mai rentabila. „Cel mai greu este iarna, fiindca piatra e inghetata, iar sapatul e foarte dificil. Odata, am sapat la un bolovan de la 15 ianuarie si pina la 15 martie. S-a tocit si tirnacopul de atita sapat, de s-a micsorat la jumatate”, spune Dan Codreanu, un pietrar de la Ciresoaia. El conduce o echipa formata din opt sfarma-piatra, opt slaniceni care au muncit pe la firme de stat sau private, dar care acum au ajuns pe cont propriu si isi cistiga existenta cu barosul.

Mai rar piatra ca in Slanic

De sapat, se poate sapa tot anul in munte, dar afacerea merge bine doar din primavara pina prin octombrie, cind este cerere de piatra, din partea celor care isi construiesc sau isi decoreaza casele, curtile, gardurile. De fapt, tocmai la pavaje si placari de pereti si garduri este folosita piatra de la Slanic. I s-a dus vestea in toata Moldova si chiar mai departe. „Aici este piatra de cea mai buna calitate din toti muntii de prin partile astea. Vin aici sa cumpere oameni de la Galati, Neamt, Braila sau Bacau. Multi sint romani plecati pe la munca in strainatate si care vin in concedii sa-si ridice locuinte”, spune mesterul Codreanu. Rasplata nu pare, insa, pe masura trudei. Pietrarii spun ca incaseaza cam sase-sapte milioane de lei pe luna. Materialul se vinde cu o suta de mii de lei metrul patrat, ceea ce inseamna ca un metru cub ajunge pe la doua milioane de lei. „Alta sursa de venit nu avem. Cistigam cam cit sa traim de azi pe miine. Din banii astia ne cumparam si mincare si lemne si porumb” – adauga Codreanu. El recunoaste, insa, ca munca pe care o face e cam pe la marginea legalitatii, fiindca nu are nici un fel de aprobare oficiala nici sa scoata piatra din munte, nici sa faca niscaiva comert cu ea. „Pe la inceput se lega politia de noi, dar acum ne-au lasat in pace. Am cazut la o intelegere cu primarul (primarul din Slanic Moldova – n.a.) si ne putem vedea de treaba”, spune pietrarul sef.

Planuri pentru refacerea carierei

Cariera de piatra din Slanic Moldova a functionat zeci de ani, chiar la intrarea in localitate, in satul Ciresoaia. Pe partea stinga a drumului, chiar pe malul Slanicului, din ce a fost se mai poate vedea acum doar o cosmelie, un fel de organizare de santier. Exploatarea de piatra nu a mai fost subit rentabila dupa ’90, „atacata” de indeletniciri mult mai bune, cum a fost buticareala sau comertul la turci. Cariera – o coasta de munte ca o para din care s-a taiat o felie – a ramas la locul ei. Dar ploile intempestive care au urmat an de an si inundatiile fara precedent i-au ras drumurile de acces si au lasat-o golasa. Degringolada din economie, din deceniul care a urmat „raiului” post-revolutionar, i-a impins insa pe multi la indeletniciri la care nu s-au gindit vreodata. Asa au ajuns in cariera slanicenii din Cerdac si Ciresoaia, dar chiar si unii din Tirgu Ocna. „Despre oamenii de aici – spunea viceprimarul din Tirgu Ocna, Cristian Ciubotaru – nu stiu multe lucruri. De la noi nu sint decit doua familii care se ocupa cu cioplitul pietrei. Dar cred ca tot ce fac este la un fel de buna intelegere cu cei de la Silvic, desi ei nu stapinesc resursele minerale, ci doar pe cele ale padurii. De piatra din munte raspunde Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, dar pentru ca acesti oameni numai din asta traiesc, totul se trece cu vederea. Nu cred ca se incaseaza, oficial, vreo taxa”. Despre pietrarii din Slanic, primarul orasului, Adrian Serban, are aceeasi parere. „Sint oameni saraci – spune primarul. Nu-i putem ajuta altfel, deocamdata. Dar avem in plan sa punem pe picioare, din anul care vine, cariera de piatra din Ciresoaia, sa o reintroducem in circuitul economic si sa avem de cistigat si noi, comunitatea, si oamenii care vor lucra aici”.

Ovidiu PAULIUC, Petru DON – Ziarul de Bacau – 21.08.2006

Be the first to comment on "Epoca de piatră pe Valea Slănicului"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*