Gânduri dintr-o vară



Fiecare zi din viata noastra este o binecuvantare. O ocazie unica de a da ceva lumii si de a primi ceva de la ea. Societatea moderna ne-a facut niste roboti care lupta pentru a acapara din ce in ce mai mult, pentru a trai „mai bine”. Si am inversat esenta cu aparenta si nu mai avem liniste. Suntem din ce in ce mai stresati si, mai ales, din ce in ce mai superficiali. Uitam de prea multe ori de unde venim si unde mergem, nu mai stim cine suntem si care sunt scopurile in viata, nu mai avem timp sa ne cercetam inima pentru ca trebuie sa „facem ceva” la nivelul exterior, material. Suntem ca intr-o cetate cu ziduri inalte si nu vedem nimic dincolo.

O zi de iulie m-a facut sa-mi dau seama cat de multe niveluri de percepere a lumii exista. Nu sunt doua zile care sa se asemene, nu sunt doua situatii identice. De la un nivel superficial, uneori vedem evenimente identice, dar nu ne dam seama cat de diferite sunt. Si diferenta o facem noi, prin emotiile si sentimentele cu care trecem prin ele. De exemplu, intr-o zi vine un vecin si ne cere o paine si i-o dam cu bucuria ca l-am putut ajuta. Dar acest lucru se repeta din ce in ce mai des. Si la un moment dat ne saturam sa-l tot ajutam si il privim cu ura. Ni se pare ca vecinul profita de generozitatea noastra. Daca ne uitam bine, de fapt nu e nici o diferenta intre prima zi in care l-am ajutat pe vecin si ultima oara. Totusi, daca prima oara era o situatie placuta, care ne ridica, la un moment dat devine un chin de care nu stim cum am putea scapa. La fel se intampla, din pacate, si cu oamenii. Ei raman aceiasi, dar noi ne schimbam atitudinea fata de ei (permanenta exista atunci cand sunt mai multi km intre ei). Si atunci, noi nu apreciem oameni ci calitatile unor oameni. In momentul in care descoperim un defect la un apropiat, si mai ales daca acel defect ne afecteaza direct, apare critica, indiferenta sau dispretul. Dar omul a ramas la fel, calitatea aceea mare pe care i-am apreciat-o candva inca mai exista. Noi nu o mai vedem, pentru ca ne credem superiori, aspiranti la perfectiune, suntem siguri ca, intotdeauna noi avem dreptate. Destul de rar se intampla sa ne vedem barna din ochiul nostru.

De cate ori ne dam seama cat de frumosi sunt oamenii si cat de frumoasa e lumea in care traim? Cat de frumos e sa studiezi universul uman,psihologic si spiritual. Dar nu, plecand de la complexele noastre de inferioritate ne place sa-i criticam pe cei mai mici pana ne convingem si prietenii nostri ca e asa. Noi avem dreptul sa stabilim valoarea unui om? Oare criteriile noastre nu sunt prea subiective ca sa ne permitem sa facem asta? Oare cei din jurul nostru nu sunt cei pe care ii meritam, oare pana in ce punct avem libertatea de a ne alege prietenii? Oare nu avem ceva de invatat de la ei? Ar trebui sa ne dam seama ca rautatea unui om contine un munte de suferinta si dezorientare in a gasi calea de salvare pentru ca se simte pierdut. Aroganta si nepasarea sunt masti ale insingurarii si ale teamei. Sau plictisul, critica celorlalti, plafonarea si anxietatea ascund in ele inceputul unei depresii. Un om fericit e bun, intelegator, vesel si darnic. Fiecare om poarta o masca, numai omul fericit nu mai are nevoie de ea.

Cat de mici si ignoranti suntem… Am uitat legea iertarii, a iubirii aproapelui, a tolerantei, a smereniei in care am fost botezati si educati. Saracia din Romania e o piatra de incercare, poate, peste care daca nu vom invata sa trecem nu vom trai mai bine. Suferinta ar trebui sa vindece si sa uneasca, nicidecum sa invrajbeasca. Soarele rasare pe strada pe care fluturii danseaza.

Blanca

Be the first to comment on "Gânduri dintr-o vară"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*