Oameni care știu să scoată bani și din piatră seacă



Mainile lor aspre, batute de vant si de soare, brazdate adanc pana in podul palmei, nu mai sunt in stare sa simta decat daca un lucru e cald sau e rece. Daca din intamplare ar da peste o tesatura fina,de matase, nu ar sti sa iti spuna foarte clar ce tin in mana. Isi dau seama doar din ochi daca un lucru e aspru sau neted. „Viata chinuita! Muncesti pana iti iese sufletul din tine ca sa castigi o bucata de paine”, spune, cu obida, Traian Scurtu, in timp ce ciopleste cu dalta intr-o bucata de piatra. Desprinde incet o felie groasa de un deget si lata cam de un lat de palma din bolovanul pe care il are in fata si incepe sa ii indrepte marginile din ciocan. „Asta-i cam mica. Nu s-a rupt cum trebuie. Uite asa ar trebui sa arate o bucata ca lumea”, zice nea’ Toader, aratand cu coada ciocanului spre un vraf de bucati daltuite asezate frumos, langa marginea drumului, sprijinite de gard. Nu prea are chef de vorba. Ca sa scoti un cuvant din gura lui trebuie sa ai rabdare sa stai ceva vreme pe langa el. Dupa vreo jumatate de ora, incepe sa isi dea drumul la gura si se pune pe povestit. „Are si piatra asta viata ei. Daca nu o simti,degeaba tii dalta in mana”, spune, nu fara o unda de mandrie in glas, nea’ Toader. Toata viata lui a fost pietrar. Cat era mai tanar si lucra la Comanesti, la petrol, mesterea in piatra numai seara, cand se intorcea acasa. In doua-trei luni, tot scotea, in plus, macar un salariu din ceea ce mesterea dupa terminarea serviciului. Si lumea avea mai multi bani atunci. Nu exista luna in care sa nu vina macar doi-trei clienti sa cumpere piatra pentru ornamentat gardurile sau fundatia de la casa. Si pietrarii din Ciresoaia erau mai multi pe atunci. Din cei 60-70 de meseriasi in piatra cati erau acum 20-30 de ani au mai ramas acum doar vreo zece. „Lasa-i sa mearga prin strainatate, sa castige bani si sa se intoarca inapoi sa isi ridice case. Tot de la noi or sa vina sa ia piatra, nu din alta parte. Si daca nu vor mai avea de ce se apuca de altceva, poate ca o sa inceapa sa faca si meseria asta”, mai trage nadejde nea’ Traian. Chiar daca nu se vor intoarce sa se faca pietrari toti cei care s-au dus prin pribegie pe alte meleaguri sa isi faca un trai mai bun, cineva tot o sa ramana acasa sa duca meseria mai departe. Or sa ramana Madalina si Manuela Scurtu, fetele lui nea’ Petrica Scurtu, care, la cei aproape 14 ani ai lor, ridica voiniceste bucatile de piatra, mai ceva ca un barbat in putere. Nu pe gratis, ci pe bani, primiti de la meseriasii pe care ii ajuta dandu-le lucrul la mana.

„Am pana acum stranse vreo doua sute de mii de lei, da’ vacanta-i lunga, asa ca mai am timp sa mai castig. Imi cumpar inghetata, bomboane, biscuiti, guma si mai pastrez ceva si pentru la toamna, sa am din ce sa imi cumpar lucruri pentru scoala”, povesteste, mandra de ea, Madalina. Mai sta o vreme de vorba cu noi, dupa care isi cere iertare si ne roaga sa o lasam sa isi vada de treaba mai departe. Mai sunt doar cateva saptamani si se intorc vecinii plecati in Italia in concediu, acasa. Fiecare dintre ei isi face cate o casa noua in sat, asa ca vor avea nevoie de cat mai multe bucati de piatra pregatite numai sa puna mana pe ele si sa isi termine lucrarile cat mai stau pe acasa. (Elena SOLOMON)

articol preluat din Ziarul de Bacau, sambata 17 iulie 2004

Be the first to comment on "Oameni care știu să scoată bani și din piatră seacă"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*