Vizită canonică episcopală în Cireșoaia


În zilele de 27 si 28 decembrie s-a desfasurat în Parohia Ciresoaia vizita pastorala a PS Petru Gherghel. Având ca patroana pe sfânta Ana, cu o biserica din 1922, comunitatea din Ciresoaia are 606 de familii, cu 2.155 de credinciosi.
Pastorul diecezei a fost întâmpinat sâmbata, 27 decembrie, în curtea bisericii de catre parohul comunitatii, pr. Petru Besleaga, decanul de Moinesti, pr. Valentin Cochior, si multi credinciosi. În biserica pastorul diecezei le-a explicat tuturor rolul vizitei pastorale, a sinodului diecezan si s-a anuntat programul vizitei.

Dupa-amiaza, Preasfintitul a condus rugaciunea rozariului, iar în timpul Liturghiei de la ora 17.00 a stat la scaunul de spovada. Dupa Liturghie episcopul s-a întâlnit cu comisia sinodala parohiala si comitetul bisericii, iar apoi au fost vizitate surorile de Congregatia Divina Providenta care actualmente stau în Slanic Moldova, dar îsi vor construi o casa în Ciresoaia unde îsi desfasoara deja munca pastorala.

Duminica, 28 decembrie, solemnitatea Sfintei Familii, în timpul Liturghiei copiilor de la ora 9.00, episcopul a stat la spovezi dupa care s-a întâlnit cu copiii parohiei (circa 180, unii dintre ei îmbracati în costumatii speciale). A urmat Liturghia pontificala de la ora 11.00. Episcopul a vorbit despre rolul familiei si despre exemplul pe care îl da tuturor familia din Nazaret. De asemenea, Preasfintitul a amintit si de episcopul martir Anton Durcovici, care printre ultimele parohii vizitate înainte de a fi arestat a fost Ciresoaia. Corul a cântat o doina religioasa, cântata odinioara în cinstea PS Anton Durcovici, care s-a transmis din generatie în generatie. Dupa Liturghie pastorul diecezei i-a întâlnit pe tinerii parohiei.

Dupa-amiaza împreuna cu parintele paroh Preasfintitul au vizitat patru bolnavi. A urmat apoi rozariul, Liturghia de seara si binecuvântarea cu preasfântul Sacrament care a însemnat si încheierea vizitei pastorale.

În tot acest timp a stat si la dispozitia persoanelor care au dorit sa stea de vorba cu episcopul de Iasi.

Be the first to comment on "Vizită canonică episcopală în Cireșoaia"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*