Salvat de jandarmii montani la Cariera Velnița


Jandarmii montani din localitatea Slănic Moldova au avut parte marți, 5 aug 2014 de o nouă intervenție dificilă. Aceștia au fost solicitați de Serviciul de Ambulanță Târgu Ocna pentru o intervenție dificilă pe munte, în punctul cariera Velniță, cartier Cireșoaia, pentru transportul unei persoane ce și-a fracturat un picior. Marian L. de 43 ani, din Cireșoaia, în timp ce se deplasa într-o zonă greu accesibilă din perimetrul respectiv, a fost surprins de un bolovan desprins de pe munte și a suferit o fractură a genunchiului stâng. Jandarmii ajunși la rănit i-au acordat imediat primul ajutor și i-au imobilizat piciorul fracturat, după care a fost asigurat și coborât pe coardă circa 200 de metri, pe un teren foarte accidentat impracticabil mersului pe jos, până la pârâul Velniță, iar de acolo cu ajutorul unei tărgi până la zona de acces de pe DN 12B, de unde a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Onești pentru îngrijiri și investigații medicale.

jandarmi22

”Acesta este al doilea caz în ultima săptămână – spune lt. col Sebastian Crețu, ofițer de relații publice din IJJ – motiv pentru care jandarmii montani atrag încă o dată atenția turiștilor și persoanelor care fac drumeții în zonă să se informeze asupra itinerariului propus și gradului de dificultate, să aibă echipament adecvat zonei de munte, să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112”. (ziarul de bacau)

Be the first to comment on "Salvat de jandarmii montani la Cariera Velnița"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*