Sărbătoare în Cireșoaia – Administrarea Sacramentului Mirului


Duminică, 20 iulie 2014, întreaga comunitate din Cireșoaia a trăit o zi de mare sărbătoare alături de cei 110 copii care au primit sacramentul Mirului.

mir2014Credincioşii  l-au întâmpinat pe Preasfinţitul episcop auxiliar, mons. Alois Percă, cu pâine şi sare, semn al ospitalităţii, în timp ce părintele paroh, Marian Dascălu, i-a urat un călduros „Bun venit în mijlocul nostru”.

Un pod de flori înălţat de copiii de la Mir a deschis calea episcopului  şi a celorlalţi preoţi concelebranţi care s-au îndreptat spre locul pregătit pentru Celebrarea solemnă a Liturghiei, în faţa grotei din curtea Bisericii. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh a prezentat  candidaţii Mirului în faţa episcopului cerând pentru ei plinătatea darurilor Duhului Sfânt. Copiii s-au pregătit pentru acest moment prin participarea la cateheză în cursul anului, ajutaţi fiind de cateheţi, surori şi părintele paroh.

Episcopul Aurel ne-a încurajat pe  toţi să fim tari în credinţă asemenea Apostolilor şi a multor martiri care nu au pregetat să-şi mărturisească credinţa în Cristos, chiar şi în momentele cele mai grele ale vieţii.

„Primeşte pecetea darurilor Duhului Sfânt”, au fost cuvintele pronunţate de episcop în timp ce ungea cu sfânta crismă fruntea fiecărui candidat. Un  gest  care confirmă în noiharul primit la Botez şi ne întăreşte în mărturisirea credinţei noastre creştine.

Be the first to comment on "Sărbătoare în Cireșoaia – Administrarea Sacramentului Mirului"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*