Amintiri din 2000 – Mare concert Double D


In campania electorală pentru alegerile locale din anul 2000, PSD a organizat de-a lungul Văii Slănicului mai multe spectacole de divertisment pentru tineri. In seara zilei de duminică, 23 aprilie la căminul cultural din Cireșoaia s-a desfășurat un Concurs de Miss urmat de un concert extraordinar al trupei de dance Double D.

A fost într-adevăr o surpriză neașteptă pentru toată suflarea cireșoiană și în același timp o premieră pentru localitatea noastră pentru că nicio formație importantă nu a cântat aici vreodată.

Automobilul Opel verde metalizat cu cei trei Double D (Delia, Cătălina și Dani) a parcat în fața căminului în pragul serii. Cei trei au rămas uimiți la coborâre de mulțimea de lume care îi aștepta, dar și de noroiul din drum. Pentru ca cei trei să aibă unde sta până la începerea numărului a trebuit spartă uşa din spate, astfel că în timpul Concursului de Miss, celebrii Double D s-au cuibărit într-un colţ de bucătărie, lângă chiuveta devenită scrumieră, pentru că artiștii fumau în draci.

Concertul a început în jurul orelor 21. Căminul era plin de nu aveai unde să arunci un ac, mulțimea cățărându-se pe bănci și chiar pe pervazele ferestrelor pentru a vedea mai bine. Prestația scenică a bucureștenilor a fost fără cusur, sonorizare excelentă, atmosferă… slabă. Lumea se uita ca la circ, unora nevenindu-le să creadă ce văd în fața ochilor. Prea puţine aplauze, multe fluierături, vacarm general. Finalul cu „Spune dacă vrei” a fost incendiar, mulţi abia acum realizând cine e pe scenă.
La ora 22, însoțiți de un bodyguard bine dezvoltat cei trei au părăsit sala și au demarat în trombă din parcare pierzându-se în noapte. Cu siguranţă nu se vor mai întoarce aici niciodată.

Andrei Șerban, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Slănic Moldova nu a câștigat alegerile din 4 iunie 2000 și dacă mai are importanță, trupa Double D s-a desființat în anul 2002.

Foto: L.I.

Be the first to comment on "Amintiri din 2000 – Mare concert Double D"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*