„Legendele Nemirei” la ediția a II-a


În seara zilei de sâmbătă, 7 iulie, s-a încheiat cea de-a doua ediție a Concursului de alergare montană ,,Legendele Nemirei”, eveniment sportiv organizat de Asociația ,,Prietenii Slănicului”, în colaborare cu Primăria orașului-stațiune Slănic-Moldova.

Cele trei probe de concurs (Maraton, Cros și Cursa Copiilor) au reprezentat pentru cei peste 300 de participanți din întreaga țară, o adevărată încercare chiar și pentru alergătorii experimentați, o luptă cu propriile limite pe un traseu dificil dar spectaculos, cu o diferență de nivel considerabilă, cu priveliști impresionante asupra munților, absolut superbe.

Alex Socaci / Răzvan Botezatu

La Maraton (alergare montană pe distanța de 42 de km) au participat și cireșoianul Alexandru Socaci (29 de ani) care a ocupat poziția 25 (din 87 de alergători) cu timpul de 06 h : 50 min : 12 sec și cerdăceanul Răzvan Botezatu, ajuns la finish pe locul 43 în 07 h : 21 min : 22 sec.

Potrivit celor afirmate de concurenți și de specialiști, și ediția din acest an a fost una foarte bine organizată, cu indicații foarte precise asupra traseului care urmează să fie parcurs, cu puncte de alimentare, hidratare și Salvamont pe traseele de cros și maraton.

,,Concursurile de alergare montană au menirea de a contribui la dezvoltarea durabilă a teritoriului prin atragerea atenţiei asupra conceptului de turism activ, ecoturism şi a implicărilor economice şi sociale pe care această formă de petrecere a timpului liber o are pentru dezvoltarea comunităţilor montane în general. Competiţia `Legendele Nemirei` işi propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța protejării și consolidării bogăției și binelui comun pentru rezidenți, vizitatori şi viitorul acestui ţinut, înzestrat cu cei mai de seamă factori naturali pentru viață: izvoare de apă, pădure și aer curat”, se arată pe site-ul competiției.

Clasament General:

CROS (13 km)
1. Cătălin Atănăsoaie (SCM Bacău) – 01:01:14
2. Nicolae Bălan (ISU Bistrița) – 01:03:24
3. Adrian Brănescu (Brașov) – 01:10:39
* Cea mai bună alergătoare la proba de cros a fost declarată Diana Nastas, cu 01:27:27 (locul 14 la General)

MARATON (42 km)
1. Cristian Moșoiu (CSS ,,Steaua” București) – 03:53:02 nou record al competiției!
2. Gabriel Bularda (CSM ,,Dorna” Vatra- Dornei – 04:20:50
3. Adrian Irimiea (Iași) – 04:37:25
Cea mai bună maratonistă a fost Maria Vasilică, cu 06:35:09 (locul 19 la General)

Un alt participant special a fost și Ilie Roșu, din București, supranumit și ,,maratonistul drapelelor”, întrucât aleargă mereu însoțit de patru drapele, printre care la loc de cinste este, bineînțeles, cel al României.

Concursul de alergare montană de la Slănic-Moldova este și o manifestare caritabilă, desfășurată în beneficiul Centrului Pentru Servicii Sociale ,,Sf. Luigi Scrosoppi” Cireșoaia, Slănic-Moldova.
De asemenea, acesta se află pe lista celor mai tari evenimente de running pentru amatori din România, conform revistei ,,Unica”.

(surse: www.legendelenemirei.com, www.bacauexpres.ro)