“Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieste în mine”


Pe data de 6 iulie 2011 creştinii din parohia noastră s-au adunat cu mic cu mare la Sf. Liturghie de la ora 19:00 pentru a primi binecuvântarea noului preot  Paul – Coman Daniel. Originar din Cireşoaia părintele Daniel Coman a dorit  în mod deosebit să celebreze o Sf. Liturghie şi aici unde a primit Sacramentul Botezului, iar o mare parte din rudele sale sunt în Cireşoaia dar şi pentru că aici este leagănul copilăriei sale.

Sf. Liturghie a început cu o procesiune unde pr. Daniel Coman a fost condus în faţa marelui preot Cristos, de către mama şi sora sa. Momentul predicii a fost foarte interesant pentru că pr. Eugen  a explicat  foarte bine importanţa preoţiei dar şi faptul că oricât de greu i-ar fi pr. Daniel în drumul său ca slujitor al lui Dumnezeu să-şi aducă aminte de jurămintele pe care le-a facut în ziua când a fost sfinţit şi să-şi continue misiunea încredinţată de Dumnezeu cu multă credinţă şi iubire.
La sfârşitul Sf. Liturghii pr. Daniel Coman i-a mulţumit tatălui său, care nu mai este printre noi, dar cu siguranţă  îl veghează de acolo de sus. Deasemenea a mulţumit şi mamei sale, surorii sale si fratelui său pentru că i-au acceptat dorinţa de a deveni preot şi pentru că l-au sprijinit în această decizie atât de importantă.

Părintele paroh Marian Dascălu a mulţumit tuturor celor care au contribuit la împodobirea Bisericii dar şi celor care au participat la Sf. Liturghie cu cântece sau cu rugăciuni pentru  ca să fie într-adevăr o sărbătoare solemnă.
Ne rugăm Domnului să le lumineze minţile tinerilor din satul nostru pentru ca aceştia să răspundă chemării  lui Dumnezeu de a deveni preoţi sau persoane consacrate. Ne punem speranţele în Dumnezeu ca într-o bună zi vom mai celebra o Sf. Litrughie de primiţie a unui preot din Cireşoaia.

“Preacucernice Părinte,

Suntem onoraţi că aţi acceptat să celebraţi o Sf. Liturghie în cadrul Bisericii noastre şi sperăm că nu va fi ultima. Este o mare bucurie, dar în acelaşi timp o mare răspundere darul pe care l-aţi primit şi misterul la care Cristos, marele preot vă face părtaş. Înţelegerea şi trăirea preoţiei îşi are toată măreţia şi frumuseţea  în misterul Crucii lui Cristos la care aţi fost chemat să vă conformaţi viaţa zi de zi pentru a-l putea vesti cu tărie şi cu credibilitate oamenilor de astăzi. Trăim într-o lume în care suntem invadaţi din toate părţile cu propuneri şi reţete care aduc fericire şi bunăstare, dar Biserica îşi contiuă  misiunea ei prin preoţi şi credincioşi de a-L vesti pe cel care este unicul Mântuitor al omului, Cristos bucuria şi tăria noastră. Prin vestirea cuvântului Lui Dumnezeu şi prin administrarea sacramentelor,  preotul este chemat să facă cunoscută iertarea şi pacea ce izvorăsc din întâlnirea cu Cristos. Pe drumul dumneavoastră mai uşor sau uneori mai greu nu vă putem dori altceva decât să vă hrăniţi mereu din bucuria pe care aţi trăit-o când aţi oficiat prima liturghie în locul natal iar la aceasta să se adauge altele si altele care să vă ajute să colaboraţi cu Dumnezeu în angajarea aducerii pe drumul cel bun al sufletelor care au cea mai mare nevoie de El.
Preotul este slujitor al lui Cristos în sensul că existenţa sa configurată cu Cristos în mod ontologic asumă un caracter esentialmente rational. El este în Cristos, prin Cristos şi cu Cristos în slujirea oamenilor.”

Be the first to comment on "“Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieste în mine”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*