Minunea de centenar: impresionanta poveste a identificării soldatului necunoscut 4855



Un articol fascinant, o adevărată lecție de istorie. Ne bucurăm că site-ul nostru a fost sursă de documentare și aducem mulțumiri pentru frumoasele cuvintele adresate comunității Cireșoaia. Vom cinsti întotdeauna memoria eroilor neamului românesc!

Evenimentul Zilei:

În urmă cu doar câteva zile, pe dealul Cireșoaia, unde au avut loc bătălii în Primul Război Mondial, a fost găsit scheletul unui militar căzut în luptă. Sub torace avea încă plăcuța de identificare, așa că va putea fi identificat, la 101 ani după ce și-a dat viața pentru țară.

Pe 21 octombrie am primit un mesaj de la inginerul Florin Boşoteanu, şeful Asociaţiei „Prospectorii istoriei” din Comăneşti. „Azi, împreună cu câţiva colegi din asociaţie, am descoperit osemintele unui soldat român, împreună cu elemente din echipament, plăcuţa de identificare şi muniţia aferentă”.

Îmi spune că este vorba despre un ostaş din Primul Război Mondial. Însă amănuntul care ar face pe oricine să sară în bocanci si să plece negreşit spre un asemenea subiect este legat de plăcuţa de identificare. Un fapt cu totul ieşit din comun, subliniază amicul meu.

Căci este plină glia noastră de anonimi care şi-au sacrificat viaţa pentru România. Darămite să îţi dai seama că tocmai acum, în anul Centenarului, un erou din 1917 se întoarce acasă.

Dacă ai numele lui, îmi spune Florin, se poate creiona un destin. Şi îndeplineşti o îndatorire creştinească. Anume ca pe crucea soldatului să-i apară identitatea şi să fie pomenit în veac.

Cireşoaia. Ultima bătălie

Las de-o parte divagaţiile, pentru că sunt multe lucruri de aflat. În primul rând, descoperirea a fost făcută pe dealul Cireşoaia, din judeţul Bacău.

Despre zona aceasta se poate spune că a fost un punct strategic şi pentru români, şi pentru germani şi austro-ungari, în arealul Oituzului.

Ambele tabere au ştiut că Cireşoaia era încă o poartă de intrare în Moldova, de data asta spre Târgu Ocna. Dacă ar fi reuşit să spargă frontul în acest loc, trupele Puterilor Centrale ajungeau în spatele liniilor de apărare de pe frontul de la Mărăşeşti. Ceea ce pentru noi ar fi fost un dezastru.

Bătălia de la Cireşoaia, care a durat trei zile, între 27 august/9 septembrie – 29 august/11 septembrie 1917, conform stilului vechi şi celui nou al calendarului, a reprezentat ultima confruntare majoră din acel an de foc al României, înaintea izbăvirii din 1918.

Imaginile din satelit

Aproape în fiecare week-end membrii Asociaţiei se întâlnesc, îşi iau cu ei detectoarele de metal şi ies la prospecţiuni. Alegând locul şi făcând strategia de căutare.

În 21 octombrie s-au îndreptat spre dealul Cireşoaia. „Este între Valea Trotuşului şi Valea Oituzului”, precizează interlocutorul.

De la Comăneşti au mers pe şosea 20 de kilometri până la Târgu Ocna, iar de acolo încă şapte kilometri pe un drum forestier. Terenul e destul de accidentat, ai nevoie de maşină cu garda înaltă şi tracţiune integrală.

Acum le-a atras atenţia un anumit perimetru. Ce anume?

„Din imaginile satelitare văzusem nişte tranşee la câteva sute de metri, mai jos, faţă de fortificaţia principală, din vârf”.

Şanţurile sunt în partea stângă a construcţiei militare principale. Fiind astfel în lateral, puteau avea şi rol de santinelă.

Primul fragment uman

Spuneţi-mi cum a fost în acea zi, îmi îndemn prietenul să-mi povestească de-a fir a păr ce s-a întâmplat.

Înainte de ora nouă erau deja în locul vizat de ei. Însă mult timp nu găsesc cine ştie ce. Doar câteva frânturi de echipament german şi austro-ungar. Şi unelte militare, adică lopeţi de infanterie.

Într-un alt loc dau peste o cazma. Câteva gloanţe de puşcă Lebel, dar şi bucăţi din piele de la cartuşieră.

Au grijă să nu strice nimic, aşa că răzuiesc pământul cu un cuţit, cât mai uşor posibil. Oricum, adâncimea nu e mare, cel mult două palme.

Aparatul ţiuie din nou şi apare o cataramă de rucsac. Apoi un fragment de teacă de la o baionetă. Parcă ceva îi îmboldea totuşi să dea, strat după strat, ţărâna la o parte, mai repede.

Când, la un moment dat, observă o bucată de os. „Ulterior am constatat că era de la şold”, adaugă Florin.

Apel la 112

În acest moment pune mâna pe telefon, pentru că ştie foarte bine procedura, şi sună la numărul unic de urgenţă 112. Sunt rămăşiţe omeneşti, iar legea trebuie respectată întocmai.

Poliţiştii locali de la Secţia din staţiunea Slănic Moldova ajung primii la faţa locului.

Pe urmă apar specialiştii de la Criminalistică şi cei de la Brigada Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Bacău. Explicabil, fiind identificate în locul cu pricina şi câteva grenade, despre care se poate presupune că încă sunt letale.

Se începe delicata operaţiune de îndepărtate a pământului din jurul oaselor. Încetul cu încetul iese la iveală un schelet întreg.

Lipsesc bocancii

Poziţia craniului, dar şi a osemintelor, arată că trupul a stat, de la ultima suflare până în ziua de azi, cu faţa în jos.

Una din ipoteze este că a fost aruncat de suflul unei explozii şi acolo a rămas, acoperit de glia pentru care îşi vărsase sângele. Nu este însă exclus să fi fost rostogolit în şanţ şi acoperit la repezeală de inamici.

Lângă oseminte s-au mai găsit catarama de la curea sau paftaua, butonii de la veston, câteva bucăţi de postav, frânturi ale unui rucsac.

În schimb, lipsesc bocancii. Măcar resturi din ei s-ar fi păstrat. Să fi fost acest soldat descălţat, după ce murise?

S-au mai auzit de situaţii în care morţilor li se luau obiectele personale, cele imediat trebuitoare sau valoroase.

Numărul 4855

Dar tuturor celor prezenţi le atrage atenţia bănuţul, să-i spun aşa, destul de mic, aproape rotund, pentru că marginile i s-au măcinat, pe care se văd clar, încrustate în metal, cifrele 4855, formând practic un cod, fiind dispuse una lângă alta. E numărul de identificare al soldatului.

Unde anume se afla plăcuţa? Adică în dreptul cărei părţi a corpului. Mi se pare un detaliu important.

Chiar este, adaugă partenerul de discuţie. Plăcuţa era în dreptul toracelui. Deci când soldatul s-a prăbuşit, rămânând pe burtă, bănuţul era sub el.

Se ştie că ostaşii români plecau pe front fără acte de identitate la ei. Unicul lor „buletin” era această plăcuţă, care avea pe ea un cod. Cifrele de pe bănuţ corespundeau cu acelaşi cod din catastifele unităţii militare din care provenea soldatul în cauză. Plăcuţa era purtată la gât.

Aşadar putem elimina fără doar şi poate riscul de-a spune că acest obiect n-ar fi al lui. Era sub trup. De dincolo de timp, ostaşul şi-a apărat identitatea.

Iată de ce se poate spune că avem de-a face cu o adevărată comoară. E ultimul cuvânt pe care militarul ni-l spune despre el însuşi. După un secol. Înţeleg entuziasmul pasionatului de istorie.

Fiecare tabără cu modelul ei de identificare

Încă un amănunt trebuie neapărat lămurit. Este acest bănuţ specific Armatei Române? Răspunsul vine imediat şi e categoric pozitiv.

Ai noştri primeau nişte însemne metalice destul de mici, fie pătrăţoase, fie sub formă de cruciuliţă.

Bănuţul pe care îl vedem acum, deşi în bună măsură deterioriat, nu ne poate îndepărta totuşi de adevăr.

Pasionatul de istorie din Comăneşti ştie cum arătau plăcuţele austro-ungare şi cele germane. A găsit destule prin locurile astea atât de zbuciumate. Fiecare armată avea specificul ei, din acest punct de vedere.

Cum erau cele austro-ungare? Aveau o formă complexă. Două coperţi, dintr-un aliaj, în interiorul cărora se găsea un petic de hârtie cu datele ostaşului, numele, vârsta, unitatea din care făcea parte.

Dar cele germane? Erau cele mai mari dintre toate. De formă ovală. Un asemenea obiect, albicios, îţi acoperea aproape toată palma.

Priveghi după 101 ani

Imediat după ce primul fragment de os a ieşit la lumina zilei, înainte de a veni poliţia, când oricum nu mai aveau voie să se atingă de nimic, Florin şi colegii săi, Ciprian Racoş şi Sorin Mare, au aprins lumânări şi s-au rugat la căpătâiul celui dispărut, pentru liniştea sufletului său.

„A fost primul său priveghi, după 101 ani de când a murit”, emoţia domină în mod vădit cuvintele.

Soldatului, încă necunoscut, i-au spus pur şi simplu Andrei. Aşa le-a venit lor în gând. Considerând că aici e un suflet.

Apel către Armată

Asociaţia „Prospectorii istoriei” va face de acum încolo toate demersurile necesare, în principal la Armată şi la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în aşa fel încât numele adevărat al soldatului să fie aflat.

Orice om vrea, după atât de mult timp de când a plecat, să se întoarcă la vatra sa. La familie. La nepoţi, la strănepoţi.

„Poate nu vom şti niciodată cu adevărat cum a murit eroul nostru, însă sper că vom afla adevărata lui identitate, iar urmaşii lui de azi vor putea afla, în sfârşit, ce s-a întâmplat cu bunicul sau străbunicul lor”, sunt vorbe care răsar în acelaşi timp cu o lacrimă.

Florin mai spune că el şi ceilalţi 26 de colegi ai săi se vor reuni în locul sfinţit de sângele lui Andrei, să ridice o cruce. „Sperăm ca pe crucea aceasta să fie trecut şi numele adevărat al ostaşului”.

Osemnintele şi toate celelalte obiecte, inclusiv plăcuţa de identificare, au fost duse de anchetatori la Institutul Medico-Legal din Iaşi. Conform reglementărilor. Ştiu de la omul din Comăneşti, întrebându-l ce s-a întâmplat după cercetarea la faţa locului.

Comunitatea care îşi preţuieşte istoria

Domnule Andrei, îţi voi spune aşa până când vom afla cum ai fost botezat, hai să vedem ce ai fost în 1917. Ţăran? Orăşean? Majoritatea soldaţilor noştri proveneau din mediul rural. Aş înclina mai degrabă spre cea dintâi opţiune.

Cât priveşte vârsta, nu mă aventurez. Au fost şi tineri atunci, dar şi oameni bine copţi, cu arma în mână.

Acum vine partea cea mai grea, identitatea dumitale. Cum spuneam deja, plăcuţa de identificare are un număr care coincide cu indicativul din arhivele unităţii militare, unde fiecare ostaş în parte a fost înrolat.

Ar trebui să vedem azi ce efective au acţionat în zona Cireşoaiei, ca să ştim unde trebuie să cerem lămuriri. Am descoperit o sursă de informaţii foarte importantă pe pagina de Internet www.ciresoaia.ro, a comunităţii din localitatea cu acelaşi nume din judeţul Bacău.

Portalul ne arată şi altceva. Cât de mult îşi preţuiesc localnicii istoria, faptele care s-au petrecut pe teritoriul unde ei s-au născut şi trăiesc. Uite că a fost nevoie să răsari dumneata, stimate Andrei, ca la rândul meu să aflu despre nişte oameni vrednici, din actualitate.

Aşa ştiu că anul trecut, pe 12 august, comemorând 100 de ani de la cea din urmă bătălie de proporţii de pe fronturile din Moldova, toată suflarea comunei Cireşoaia a urcat pe acest deal emblematic.

Un localnic, Cornel Solomon, a ridicat din banii lui o cruce din piatră chiar pe locul fortăreţei de la cota 772. Monumentul aminteşte de jertfa celor 2.000 de ostaşi ai Regimentului 15 Infanterie.

Primii paşi în aflarea adevărului

Pe aceeaşi pagină de Internet putem citi un amplu studiu, al cărui autor este Corneliu Stoica, intitulat „Zile de foc la porţile oraşului Târgu Ocna. Centenarul luptelor de la Coşna şi Cireşoaia, 1917-2017”.

Un text excepţional, nu doar pentru că prezintă în detaliu fapte şi relatări ale martorilor, dar şi sub aspectul care ne interesează cel mai mult acum. Se dau numele unităţilor româneşti care au acţionat în acest loc.

Iată în continuare denumirile acestor formaţiuni militare. Divizia 7 Infanterie. Regimentul 15 Infanterie, Regimentul 27 Infanterie, Batalionul de Vânători de Munte comandat de maiorul Virgil Bădulescu. Divizia 1 Cavalerie, Regimentul 22 Infanterie, două batalioane de grăniceri şi două baterii de artilerie de la Diviziile 6 şi 7 de Infanterie.

În apogeul bătăliei concentrarea e mult mai amplă, însemnând 34 de batalioane de Infanterie, patru escadroane de Cavalerie, 35 de baterii de artilerie.

Ni se mai spune că tribut însemnat de sânge l-a dat Regimentul 27 Infanterie Bacău, din rândul căruia au pierit 30 de ofiţeri şi 1.570 de soldaţi.

Amintiri care nu vor muri niciodată

Cuvintele celor care au trecut prin înverşunarea aceea ard şi azi. Gheorghe I. Brătianu, viitor istoric şi om politic, era în 1917 sublocotenent în Regimentul 4 Artilerie. Mai târziu, în 1934, va scrie în „File rupte din cartea războiului” despre acele clipe care i-au marcat, cu siguranţă, întreaga viaţă.

„Ultimul asalt, la Cireşoaia, a fost extrem de greu şi sângeros. Prin desişul nepătruns al pădurii pregătirea artileriei nu s-a putut face îndeajuns, iar când infanteria a pornit la ora hotărâtă reţelele de sârmă erau întregi şi mitralierele duşmane neatinse”.

Scriitorul Ioan Missir, căpitan în Regimentul 8 Obuziere, a lăsat memoriei noastre următoarele rânduri, în cartea „Fata moartă”, apărută în 1937. Descoperim situaţia dramatică în care se aflau atunci trupele române, măcinate nu numai de gloanţe, ci şi de spioni.

„Vânduţi de prieteni, înconjuraţi de spioni, care află secretele operaţiunilor înaintea noastră, întărim, mai mult cu credinţa, zidurile Ţării care se clatină. (…) Dar sfârşitul lui august 1917, luptele de la Cireşoaia, rămân piatra de încercare şi, în acelaşi timp, lespedea funerară a atâtor şi atâtor regimente măcinate de uraganul de foc”.

Lecţia demnităţii

Nu am cum să părăsesc acest capitol înainte de-a vă prezenta şi cele scrise de comunitatea din Cireşoaia, în 2017, pe propriu-i site.

„Noi, cireşoienii, suntem mândri că trăim în aceste locuri încărcate de istorie. Cei care au urcat pe dealul Cireşoaiei au putut vedea, începând de la cimitirul satului, până în vârf, sute de metri de tranşee şi gropi lăsate de bombele Primului Război”.

Cinste vouă, cireşoieni! Sunteţi un adevărat exemplu de patriotism!

Descoperitorii unei alte lumi

Florin Bosoteanu

La fel se poate spune şi despre Florin Boşoteanu şi colegii lui din Asociaţia „Prospectorii istoriei”. Pe omul acesta l-am cunoscut anul trecut, la Muzeul Naţional de Istorie. Venise acolo cu foarte multe obiecte din Primul Război Mondial, descoperite în fostele teatre de operaţii.

Specialiştii muzeului au creat o scenografie fantastică, practic un câmp de luptă în miniatură, presărând astfel întreaga panoplie a unei alte lumi.

Am văzut nu numai caschete sau cazmale, bombe ori puşti. Între lupte mai exista şi viaţa oamenilor, cu toate cele necesare. Linguri, gamele, ceasuri de buzunar, monede, muzicuţe. Ba chiar şi două sticle pentru bere. Sau un recipient care încă mai avea în el un fel de gel, verzui, probabil o pomadă.

Inginerul mi-a spus că încă din 2013 are pasiunea asta. Urmând vechi hărţi militare, voluntarii au parcurs Valea Oituzului, Valea Trotuşului, ajungând până la Mărăşti.

“Sunt zeci de kilometri de tranşee şi sute de adăposturi care brăzdează încă pământul în zone strategice, la altitudini între 600 şi 1.600 de metri”.

De multe ori s-au mirat de efortul supraomenesc al soldaţilor care urcau spre asemenea creste, şi nu cu mâna goală, ci încărcaţi cu elemente de artilerie. Locuri în care ai nevoie de pregătire fizică şi echipament de alpinism.

Alt monument

Aceşti oameni inimoşi au pus umărul la ridicarea unui alt monument, tot pe dealul Cireşoaia, inaugurat tot anul trecut, pe 19 mai, dedicat celor 500 de vânători de munte care şi-au dat viaţa pe aceste locuri cu un secol în urmă.

Terenul pe care se află azi crucea comemorativă, din piatră, a fost donat în acest scop de Mănăstirea Cireşoaia. Asociaţia „Prospectorii istoriei” ţine să mulţumească părintelui Claudiu Panţâru pentru implicare. Însemnând şi materialele de construcţie necesare.

Nu trebuie uitaţi Adrian Tânjală şi Lucian Liche, militari de la Brigada 61 Vînători de Munte din Miercurea Ciuc. Ei au avut ideea acestui proiect care a dus la unirea în fapte. Mulţi oameni simpli sau firme au donat bani pentru ducerea la bun sfârşit a gândului cel bun.

Strănepotul şi străbunicul

De ce faci toate astea, Florin? Intuiesc şi un alt motiv, nu numai pasiunea pentru trecut. „Da, este şi altceva”.

Îmi spune despre străbunicul său, Ioan Boşoteanu, care a luptat la Mărăşeşti, la Oituz, dar şi în 1919, când Armata Română ajunge până în Budapesta.

De la el au rămas trei decoraţii. Îl rog să-mi trimită o poză cu bunul său. Văd două personaje. Strănepotul şi străbunicul.

Regulă clară. Aceasta nu este o afacere

Regula de bază, în privinţa acestei asociaţii, şi aici inginerul din Comăneşti chiar accentuează, este că totul are la bază respectul pentru înaintaşi. Nu se fac afaceri cu obiectele descoperite.

Au strâns până acum, în muzeul acestei organizaţii, aproape 5.000 de nestemate. Cred că termenul nu e derizoriu. Şi de la români, şi de la germani ori austro-ungari. Pe care le păstrează în cele mai bune condiţii.

Anul Centenarului a fost pentru Asociaţie prilejul unui nesfârşit periplu în oraşele ţării, prezentând amprentele comemorative ale soldaţilor noştri.

E rândul tău, Andrei!

De câte ori au descoperit plăcuţe de identificare ale combatanţilor germani ori austro-ungari au anunţat autorităţile din ţările respective.

Familiile lor au dreptul măcar la o părticică din amintirea celui drag.

Acum e rândul rău, Andrei…

sursa evz.ro

 

Articole corelate