Sfințirea monumentului închinat Vânătorilor de Munte de pe dealul Cireșoaia


Eroii de la Cireșoaia au în sfârșit monument!

„Spuneți generațiilor viitoare, că noi, Vânătorii de Munte, am făcut suprema jertfă pe câmpul de bătaie pentru întregirea neamului„

Sâmbătă, 19 mai 2018, pe dealul Cireșoaia, în fața Schitului Sfântului Cuvios ,,Eftimie cel Mare,, a avut loc un ceremonial militar și religios, cu prilejul dezvelirii Monumentului Vânătorilor de Munte, ridicat prin subscripție publică, în cinstea eroilor care și-au dat viața în 1917 în acest loc.

Evenimentul de atunci a constituit și un “botez al focului” pentru ceea ce au devenit ulterior “Regimentul Vânătorilor de Munte Principele Carol” și primul batalion al celei mai temute și eficiente arme a Armatei Române, chiar și în prezent.

Au depus coroane reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Covasna, Primăriei Orașului Târgu Ocna, Primăriei Orașului Slănic Moldova, Ministerului Apărării Naționale, Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Schitului Eftimie cel Mare, Filialei Cultul Eroilor Slănic Moldova, Asociației Prospectorii Istoriei, Săndel Măciucă ș.a.

Context

Am marcat, anul trecut, centenarul eroicelor izbânzi românești obținute cu sânge și sacrificii imense în tranșeele Primului Război Mondial de la Mărăști, Mărășești, Oituz și alte câmpuri de bătălie intrate în legendă.

Atunci, în 1917, însuflețiți de deviza de neuitat Pe aici nu se trece!, s-au afirmat pentru prima dată în luptă, cu dârzenie și curaj, și vânătorii de munte ai Armatei Române.

Înființată în perioadă grea a campaniei din 1916, într-o țară sfârtecată și copleșită de trupele de ocupație, dar care nu renunțase la luptă și la speranță, militarii primei structuri de vânători de munte, comandată de căpitanul Virgil Bădulescu, aveau să se acopere de glorie în apropierea Oituzului, pe muntele Cireşoaia, pe culmea Vrânceanului, la vârful Coşna, în valea Slănicului şi în zona Fundul Bogata.


Era începutul unei epopei a curajului și dârzeniei scrise de fiecare generație de vânători de munte care le-a urmat.


Calitățile impuse pentru acești luptători, consemnate în Directiva Corpului Vânătorilor de Munte, defineau cu adevărat o specialitate militară de excepție: “militarii trupelor de munte trebuie să fie trăgători de elită cu puşca, puşca mitralieră şi mitralieră, buni aruncători ai grenadelor, mărşăluitori neobosiţi pe jos şi pe schiuri, excelenţi pândari, cercetaşi, agenţi şi oameni de legătură, fanatici apărători şi atacatori temuţi, suflete educate în spiritul sacrificiului de sine pentru ţară şi neam, individualităţi luptătoare de necontestat.”


În amintirea lor s-a ridicat acest monument, la baza căruia sta desigur jertfă şi faptele de eroism ale eroilor vânători de munte căzuţi la datorie pe dealul Cireşoaia în anul 1917.


Pentru toate acestea noi trebuie să avem toată recunoştinţa şi respectul.


Monumentul are la baza trei elemente esenţiale: trecutul, prezentul şi viitorul.


Trecutul este reprezentat de aceşti vânători de munte care au luptat pentru această ţară, prezentul suntem noi, toţi cei care suntem sau nu aici în această zi, şi viitorul, desigur, îl reprezintă generaţiile următoare care nu trebuie să-i uite pe aceşti eroi.


Ostaşi ce aţi căzut pentru ţară, Viteji ai credinţei, soldaţi, Oriunde în morminte voi staţi, Vă fie ţărâna uşoară!

maior Liche Lucian