Hram la Cireșoaia – zi de har și bucurii


Duminică, 23 iulie 2017, întreaga comunitate cireșoiană i-a sărbătorit pe patronii bisericii, Sfinții Ioachim și Ana.

La ora 12:30, curtea bisericii a devenit neîncăpătoare pentru sutele de credincioși care s-au adunat pentru a participa la liturghia solemnă. Unii erau veniți din satele din împrejurimi (Grozești, Gura Slănicului, Bogata ș.a.), alții din zări mai îndepărtate (Italia, Spania, Anglia), fii ai Cireșoaiei, care au găsit un bun prilej de a reveni, chiar pentru câteva zile, acasă, alături de cei dragi. În acest moment de sărbătoare, ne-a fost alături și primarul localității, Gheorghe Baciu. Din punct de vedere tehnic, am avut și o noutate: liturghia a fost transmisă în direct, pe internet.

Ca semn de rămas bun, preotul celebrant a fost pr. Petrică Dăncuț, paroh de Slănic Moldova, care va fi transferat de la 1 august la parohia din Piatra Neamț. Sfânta liturghie a început în acordurile înălțătoare ale cântecului închinat patroanei noastre Sf. Ana, „Cu inima săltând de bucurie”. În cuvântul de deschidere, părintele celebrant a subliniat importanța acestui eveniment: Dumnezeu dăruiește binecuvântare asupra tuturor oamenilor prin mijlocirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria, bunica lui Cristos.

Părintele predicator Richard Toth, paroh de Pralea, și-a exprimat și el bucuria de a fi părtaș la liturghia hramului comunității noastre, îndemnându-ne să urmăm exemplul Sfinților Ioachim și Ana și să medităm asupra rolului covârșitor al acestora în viețile noastre.

În final, părintele paroh Marian Dascălu a adus mulțumire celor care și-au luat din timp pentru a înfrumuseța această mare sărbătoare, dar și tuturor credincioșilor care au înfruntat căldura dogoritoare și cele câteva picături de ploaie, pentru a fi prezenți în această comuniune.

S-aducem și noi mulțumire și cânt de slavă patronilor noștri, Sfinții Ioachim și Ana, și îi rugăm de-a pururi să ne ocotească.

Be the first to comment on "Hram la Cireșoaia – zi de har și bucurii"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*