Hram la Cireșoaia: sărbătorirea Sfinților Ioachim și Ana


„După roade se cunoaşte pomul”, spunea Isus în Evanghelie; familia bătrânilor Ioachim şi Ana a dăruit lumii o floare şi un fruct unic: Preacurata Fecioară Maria care printr-un privilegiu divin extraordinar a fost scutită de păcatul strămoşesc, pentru a deveni templul viu al lui Dumnezeu făcut om. După sfinţenia rodului putem cunoaşte valoarea şi sfinţenia celor care i-au dat viaţa, Sfinţii Ioachim şi Ana.

Cireșoaia a trăit o nouă zi de sărbătoare, duminică, 26 iulie 2015, când întreaga comunitate și-a omagiat protectorii spirituali, pe Sfinții Ioachim și Ana, bunicii lui Isus.

Pe o căldură dogoritoare, cireșoienii, însoțiți de rude și oaspeți de pe alte meleaguri s-au reunit cu mic cu mare în curtea primitoare a bisericii pentru a participa la cel mai imortant moment al zilei. Sfânta Liturghie solemnă a început la orele 12:30, printr-o procesiune din biserică spre frumoasa grota închinată Sfintei Fecioare Maria, fiica sărbătoriților de azi.

In cuvântul său de deschidere, părintele oficiant a afirmat: „Comunitatea din Cireșoaia este îmbrăcată astăzi în haine de sărbătoare pentru că-i cinstim pe Sfinții Ioachim și Ana, patronii celești ai acestei comunități. Știm că Dumnezeu îi iubește, s-avem încredere și să apelăm la mijlocirea lor. Ii cinsim pentru darurile pe care le-au primit; să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să mijlocească prin ei de la noi harurile de care avem nevoie ca-ntr-o bună zi și noi să putem s-ajungem în slava veșnică a Cerului.”

In cadrul omiliei, părintele Petrică Dăncuț, paroh de Slănic Moldova, a amintit de site-ul nostru:„La câteva zile după ce părintele paroh Marian m-a rugat să vin să țin predica de hram la dumneavoastră am fost curios s-arunc o privire asupra site-ului parohiei, ciresoaia.ro. Si-am citit in scurta prezentare a comunității că în urmă cu 190 de ani când această frumoasă vale a fost populată, localitatea se numea Slănic (nu bat nici un apropo chiar dacă eu sunt paroh la Slănic). Mai târziu, avea să se numească localitatea Sfânta Ana, ca mai apoi să se numească Satul Biserica. Vreau să cred că este providențial faptul că a rămas aici la dumneavoastră o biserică care este patronată de Sfânta Ana. Si sunt convins că așa cum Sfânta Ana a avut grijă de copila sa, Maria, mama noastră, Sfânta Fecioară Maria, la fel are grijă de dumneavoastră, copiii ei spirituali. Si sunt convins că Sfânta Ana vă recomandă pe fiecare dintre dumneavoastră lui Dumnezeu zi de zi. Si-acest lucru este vizibil pentru că aici, in această vale nu s-a pierdut credința, dimpotrivă, dacă mă uit acum in curtea bisericii am impresia că de la an la an credința la Cireșoaia crește.”

Corul, dirijat de d-na profesoară Daniela Mititelu și acompaniat la orgă de dl. dascăl Gabriel Suditu a intonat cântece la înălțimea evenimentului, cântece care au adus acea undă ecleziastică, solemnă, prin care toate sufletele prezente au vibrat la unison într-un acord deplin.

Intre timp, norii cenușii adunați deasupra satului parcă s-au sfiit să strice frumusețea evenimentului și s-au dispersat lăsând deasupra noastră priveliștea unui minunat cer albastru,  ca o adevărată binecuvântare. A fost într-adevăr o celebrare foarte frumoasă în care ne-am manifestat recunoștința față de Familia Sfântă ce are sub îngrijire parohia noastră.

La final, Pr. paroh Marian Dascălu a ținut să aducă mulțumirile cuvenire: „Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinții săi pe care ni i-a dăruit, patroni în cazul nostru, Ioachim și Ana. Mulțumesc preoților care au venit la această sărbătoare a noastră, părintelui predicator, părintelui celebrant, părintelui Viorel care nu numai în timpul Sfintei Liturghii a fost la spovezi ci în tot timpul săptămânii și v-a dat ocazia să vă împăcați cu Dumnezeu. De asemenea, mulțumesc așa pe scurt tuturor celor care au contribuit pentru această sărbătoare, vedeți că sunt stegulețe, ghirlande, flori, a fost făcută curățenie în biserică, mulțumesc din inimă tuturor, mulțumesc și corului care s-a pregătit pentru a susține cântarea de la această solemnitate, domnului Mititelu pentru sonorizare și mulțumesc tuturor celora cărora am uitat să le mulțumesc. Dar cu siguranță că Dumnezeu nu uită pe nimeni și răsplătește pe fiecare.”

După binecuvântarea finală, credincioșii s-au indreptat fiecare spre casele lor pentru a continua sărbătoarea alături de cei dragi. Seara au revenit în curtea bisericii pentru a participa la Hora Satului.


Be the first to comment on "Hram la Cireșoaia: sărbătorirea Sfinților Ioachim și Ana"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*