Ziua Bolnavului în comunitatea noastră


Duminică, 17 mai, s-a celebrat în parohia Sfânta Ana din Cireșoaia, Ziua Bolnavului la nivel parohial. Această zi a fost pentru bolnavi una specială, deoarece unii dintre ei nu au mai participat de mult la o sfântă Liturghie.

ziua bolnavului 2015 ciresoaiaÎn cadrul predicii, părintele paroh Marian Dascălu, a subliniat importanța solidarităţii creştine şi a carităţii faţă de aproapele, mai ales față de cei bolnavi. Părintele i-a încurajat apoi și pe cei bolnavi spunând că rugăciunile lor susțin întreaga Biserică. Acest lucru sperăm că i-a făcut pe bătrâni să nu se mai simtă marginalizaţi sau uitaţi, ci să se simtă de folos pentru întreaga familie creştină.

La finalul sfintei Liturghii, bolnavii au avut posibilitatea să stea puțin la masă și să servească o prăjitură, un pahar de vin, de suc, sau de lapte. Toate acestea au fost pregătite de tineri și de alte persoane din sat. Prin acest mic gest, s-a dorit să se aline durerea bolnavilor măcar pentru câteva momente.

La sfârșitul sărbătorii, tinerii au dăruit  bolnavilor o medalie pregătită de ei.

„Să cerem cu credinţă vie Duhului Sfânt ca să ne dăruiască harul de a înţelege valoarea însoţirii, de atâtea ori tăcute, care ne face să dedicăm timp acestor surori şi acestor fraţi, care, graţie apropierii noastre şi a afectului nostru, se simt mai iubiţi şi întăriţi.”
(Din Mesajul sfântului  părinte Papa, Francisc)

 

Be the first to comment on "Ziua Bolnavului în comunitatea noastră"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*